O preocupare constantă a poliției politice în cazul lui Marian Munteanu

Ziarul ”Cotidianul” pune, astăzi, pe două coloane dovezile privind falsificarea angajamentului de colaborator al Securității pe numele lui Marian Munteanu și cîteva documente din care reiese că acesta era urmărit, cercetat și considerat ostil regimului comunist chiar în perioada în care acuzatorii săi pretind că era informator al poliției politice.
De asemenea, redă în facsimil un alt document, din care reiese clar că altcineva este informatorul ”Ioan”.

Iată de ce ”Adevărul”, care, sub semnătura Ramonei Ursu, a declanșat scandalul, nu putea publica el însuși dosarul de la Securitate al lui Marian Munteanu. Pentru că s-ar fi vădit că l-a interpretat tendențios.

Despre interpretările ”Adevărului” în cazul ”Marian Munteanu și Securitatea” a făcut cîteva observații foarte bune și Active News, ieri. Demonstrînd că, cel puțin în cazul așa-zisei lepădări a lui Marian Munteanu de Petre Țuțea, e vorba despre o mistificare.

Ignorînd orice critică, autoarea textului din ”Adevărul”continuă să-l acuze pe Marian Munteanu – simbol al Fenomenului Piața Universității – și astăzi (într-o zi cu o anumită rezonanță în istoria noastră recentă), într-un articol despre fostul lider al minerilor și călăul manifestanților pentru democrație din urmă cu 26 de ani, Miron Cozma. Mai mult, ea pune, în mod abject, semnul egalității între cei doi.

Una peste alta, devine limpede că poliția politică a avut o preocupare constantă pentru compromiterea lui Marian Munteanu înainte de 1989 și la începutul anilor 1990 (cînd același ”angajament” de colaborator al Securității a fost vehiculat în ziarele FSN, moștenitorul PCR) și, iată, are și în anul de grație 2016. Adică de fiecare dată cînd Marian Munteanu a încercat să coaguleze o opoziție față de Sistem.

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor (n. 1973, Bacău). Preşedinte al Asociaţiei “Rost” din Bucureşti şi director al editurii omonime.

3 thoughts on “O preocupare constantă a poliției politice în cazul lui Marian Munteanu

  1. Nu m-a nelinistit deloc articolul din Adevarul in ceea ce-l priveste pe MM: datele publicate de ei par a fi cel mult declaratii de ancheta, atunci cand nu sunt falsuri grosolane. Pentru oricine are o minima informare despre ce a insemnat politia politica inainte de ’89 atmosfera acestor anchete este destul de usor de reconstituit: sub presiune psihica sau fizica extrema, securitatea urmarea sa obtina de la anchetat anumite informatii pe baza carora alti oameni puteau intra in circuitul persecutiei. Toti cei anchetati scriau declaratii, ca parte fireasca a anchetei. Victoria celui anchetat era ca prin declaratiile sale sa nu compromita pe nimeni si sa nu furnizeze Securitatii decat informatii pe care aceasta deja le cunostea.

    Ceea ce ma nelinisteste adanc este faptul ca dupa 26 de ani de la caderea comunismului „mijloacele specifice” de dezinformare, discreditare si compromitere sunt fix aceleasi. Faptul ca (exact) la 26 de ani de la mineriade minerii inca isi agita batele prin redactii si alte oficine.

  2. La exact 26 de ani de la mineriadele din 13-15 iunie 1990, redactia „Adevarul” s-a gandit sa sarbatoreasca evenimentul printr-o „demistificare”: prin (citez) „mijloace specifice” de compromitere si denigrare – minciuna, calomnie si denaturare a adevarului – ne arata un Marian Munteanu vajnic si odios colaborator al Securitatii, echivalent moral cu Miron Cozma, calaul Pietei Universitatii. Cu alte cuvinte, cei din Piata nu au fost nici macar golani, ci doar o adunatura de fraieri manevrati din umbra de oamenii Securitatii. Mesajul pe care ni-l transmite „Adevarul” in aceasta zi trista este ca Romania nu are eroi. Orice miscare in care romanii lupta solidar pentru o cauza dreapta este confiscata din start, fiind sortita manipularii si esecului.

    Daca este asa, atunci niciun securist nu si-a facut meseria cu mai multa arta si maiestrie decat acest Marian Munteanu: de 30 de ani joaca atat de convingator rolul de anticomunist (anchetat si hartuit, revolutionar, organizator al celor mai ample proteste de dupa ’89 – cele din Piata Universitatii, batut si inchis in ’90, acuzat si calomniat in fel si chip de atunci incolo) incat eram gata-gata sa-l credem. Noroc ca ne-a salvat „Adevarul” cu „adevarurile” sale eterne: „am gasit la penetzeu… haaa… droguuuuri, haaa… valutaaaaa, haaa… masina de scris automataaaa”.

Spune-ți părerea