Cazul Marian Munteanu, între legalitate și moralitate

Informator, da, colaborator, ba. Și o minciună care-i pune sub semnul întrebării și trecutul, și viitorul

CNSAS a dat un verdict în privința dosarului de la Securitate al lui Marian Munteanu. Sub aspect legal: favorabil politicianului. Internetul a vuit încă de marți: ”Marian Munteanu nu a fost colaborator al Securității”. Autorii au uitat însă un adaos foarte important: nu ”în sensul legii”. Vom vedea imediat ce vrea să însemne asta.

Prin conținutul ei, decizia CNSAS ridică o problemă de ordin moral în acest caz. Documentul (adeverința nr. 2239 din 18 Oct. 2016: 2239-munteanu-marian-teofan-dragos-adeverinta-cnsas) arată că Marian Munteanu a mințit în mod repetat, afirmînd că nu a semnat un Angajament cu Securitatea și că nu a dat note informative. Or, CNSAS arată, cu acte, că Marian Munteanu a semnat un Angajament pe 28 Martie 1988, devenind informator cu numele conspirativ ”Ioan”, că a dat, sub acest nume, mai multe note informative referitoare la un profesor al său de la Universitate și că a primit bani pentru asta. Toate probele se află în Dosarul de Rețea deschis pe numele lui Munteanu. Dosar pe care l-a cercetat și el, la CNSAS, încă din anul 2009!

Pe 2 Martie 1989, Marian Munteanu a fost abandonat ca informator, pentru că a devenit membru al Partidului Comunist Român. Membrii PCR nu puteau fi recrutați de Securitate decît în cazuri și cu aprobări speciale.

În Mai 1989, Marian Munteanu a fost cercetat penal de Securitate pentru legăturile sale cu Petre Țuțea. Atunci a dat două declarații olografe, semnate în nume propriu. Totuși, nu i s-a întocmit Dosar de Urmărire Informativă, cum li se făcea tuturor celor presupuși ostili regimului comunist. Poate pentru că anchetarea lui a fost numai o formă de a-i spune că, și dacă nu mai e informator, partidul nu-l poate apăra de Securitate, la o adică. Sau poate pentru ca, printr-o anchetă formală, s-a acoperit nevoia de a mai obține informații de la Marian Munteanu. Sînt presupuneri, dar cert este că Securitatea nu l-a mai deranjat, nici nu există date să-l fi supravegheat în continuare.

Potrivit legii, pentru ca o persoană să fie declarată colaborator al Securității trebuie să îndeplinească două condiții cumulate:  să fi furnizat informații ”prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice sistemului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”. CNSAS a comunicat că Marian Munteanu nu îndeplinește decît cea de-a doua condiție. Cu alte cuvinte, a dat informații care țineau de viața privată a celui urmărit de Securitate, dar nu și dintre cele care l-ar fi expus vreunui pericol din partea sistemului represiv al dictaturii. Pasajele din dosar sînt relevante în acest sens. Drept pentru care i-a emis o adeverință că nu a colaborat cu Securitatea.

În concluzie, Marian Munteanu a fost informator al Securității, dar nu și colaborator în sensul legii. Distincția este necesară pentru că, sub teroarea comunistă, mulți au ales să se salveze mimînd colaboraționismul, dar inducînd Securitatea în eroare, uneori de conivență cu cei urmăriți (sînt nenumărate cazuri) sau furnizîndu-i informații fără nici o valoare.

Grav nu e faptul că Marian Munteanu a fost un informator benign, ca atîția alții. Poate fi înțeles în context, chiar dacă există suficiente cazuri de oameni care au refuzat să fie racolați de Securitate, asumîndu-și consecințele. Dramatic este că a mințit opinia publică. Prin minciuna care iese azi la iveală a trădat încrederea și așteptările unor prieteni de idei. Prin minciuna aceasta inutilă și-a pierdut credibilitatea, într-un moment decisiv pentru lansarea mișcării politice pe care a inițiat-o, pe care o conduce și în care mulți și-au pus nădejedea. Prin minciună aruncă, în chip nepermis, o umbră pe un eveniment exemplar din viața societății civile românești, al cărui erou principal a fost, ”Fenomenul Piața Universității”. În sfîrșit, alimentează suspiciunile cu privire la relația sa cu Securitatea după 1989 (episodul alierii cu Virgil Măgureanu în anul 2000, cînd a intenționat să candideze la președinția statului, dar și asocierea recentă cu diverși ofițeri de rang înalt, în rezervă, care au fost și în Securitate, și cu alte persoane publice, care vin din aceeași zonă, în scopul articulării partidului său, Alianța Noastră România).

Dacă nu ar fi mințit, Marian Munteanu ar fi beneficiat poate de înțelegerea de care s-a bucurat din partea societății și un Alexandru Paleologu. Așa, riscă să aibă soarta Monei Muscă. Și e păcat, pentru tot ce a însemnat pentru România și pentru tot ce ar fi putut să însemne. Dacă nu cumva, în prezența unei oferte electorale generale bicisnice și a unei situații a țării pe muchie de cuțit, pînă și cei mai intransigenți electori de dreapta vor trecere peste toate, în speranța că salvează ce mai e posibil de salvat.

The following two tabs change content below.
Claudiu Târziu

Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor (n. 1973, Bacău). Preşedinte al Asociaţiei “Rost” din Bucureşti şi director al editurii omonime.
Claudiu Târziu

Ultimele articole de Claudiu Târziu (toate)

24 de gânduri despre “Cazul Marian Munteanu, între legalitate și moralitate

  1. Cel mai simplu lucru este sa judeci reactia unui om fara a socoti exact particularitatile situatiei in care s-a aflat. Imediat il acuzam pe M M de minciuna. Din documentele CNSAS preluate de catre presa reiese exact ceea ce M M a spus deja. Tot ce a declarat a fost in asa fel conturat pentru a nu provoca necazuri celui vizat. Cu alte cuvinte, M M este impacat cu propria cosntiinta si cred ca are si de ce.

    • Sigur ați citit textul meu și adeverința de la CNSAS? Nu cred. Căci am spus limpede că a fi fost informator, fără să fi făcut rău efectiv, e pasabil, chiar dacă nu vreun prilej de mîndrie (mai ales că au existat oameni care au făcut pușcărie și nu au semnat vreun angajament cu Securitatea). Problema este că dl Munteanu a spus-o si el răspicat, de cîteva zeci de ori, pe toate canalele de telviziune, și în medii formale, și informale, că nu a semnat nici un angajament și că nu a dat nici o notă informativă. Or se dovedește că a mințit. Deci asta nu e opinia mea, este o realitate obiectivă. Și nu e de natură să-i întărească zestrea de încredere, dimpotrivă.

  2. Problema nu este că ar fi apucat sau nu să facă rău cuiva: nimeni nu l-a acuzat serios vreodată că „ar fi dat pe cineva în gît”. Problema este că s-a pretat să colaboreze și că și-a netezit și în felul acesta calea spre intrarea în PCR și spre șefia ASC. Și că ulterior a încercat să „aburescă” opinia publică. Deci, cum arată autorul articolului, este o problemă de ordin moral, o impuritate care-i lezează respectabilitatea și credibilitatea. Dacă este împăcat sau nu cu propria conștiință, aceasta îl privește. Imaginea sa publică rămîne definitiv compromisă (lucru pe care eu însumi îl regret sincer, așa cum îl regretă și autorul).

  3. Daca ar fi sa scoatem de sub tejghea ratacirile de tinerete sau nu ale oamenilor politici sau nu si sa dam cu ele in presa cu cu un baros, am ramane fara oameni politici. Si tu ziaristule, ai fost sfant la tinerete? Ai altu in afara de Munteanu acum? Atunci da-l, nu arunca cu noroi. Mi-e rusine sa citesc asa ceva, de la un frate crestin. OARE ADEVARUL TREBUIE SPUS ORICUM ORIUNDE? DESIGUR CA NU, ca altfel s-ar crea anarhie.

    • Nu e vorba despre mine aici, că nu eu conduc un partid, nu eu dau speranțe oamenilor; nu sînt nici măcar candidat la vreo funcție publică și nici nu voi fi, dintr-o alegere personală și nu pentru că nu mi s-ar fi propus. Cu toate astea, vă răspund: nu am nimic în trecutul meu de care să mă rușinez.

      Și eu l-am creditat pe Marian Munteanu. Și eu mi-am dorit și îmi doresc ca ANR să reprezinte o alternativă viabilă, adică salvatoare, la sistemul ticăloșit. Am fost chiar la originea AN.

      În fine, și eu, prin acest site și nu numai, l-am apărat pe Marian Munteanu pînă să apară decizia CNSAS. Dar nu era onest și nici util să tac acum, cînd lucrurile s-au limpezit. Ceea ce nu împiedică pe nimeni să-l voteze Marian Munteanu. Nu am scris acest text pentru a-l opri din cursa electorală, ci dintr-o datorie față de propria conștiință. Sînt conștient că asta mă face antipatic multora.

  4. Nu e posibil ca angajamentul, notele informative sa fie contrafacute?
    O parere subiectiva este ca trebuie sa fim cat mai putin puristi in cazurile de felul asta. Da, minciuna e o problema serioasa, dar totusi, poate scuzabila in cazul asta. Orium, sper ca partidul dansului sa aiba o orientare si un viitor bun. Il voi vota chiar si minciuna asta, care poate nici nu e o minciuna din partea lui. Nu am vazut angajamentul, nici notele informative, microfilmele, etc.

    • CNSAS spune că documentele sînt autentice. Au fost expertizate grafologic. N-am nici un motiv să mă îndoiesc, pentru că nu există nici un caz în care să se fi fabricat ulterior astfel de documente, pe de o parte. Pe de alta, Securitatea nu știa că va avea nevoie să-l compromită pe MM după 30 de ani, ca să-i facă un dosar fals. Și să fim serioși, nici ANR nu amenință să ia puterea mîine, ca să se facă o conspirație contra liderului ei.
      În privința votului pentru ANR, desigur, un partid nu stă într-un om, depinde și de calitatea celorlalți reprezentanți, a celor care vor candida.

  5. Am citit cu mult interes atît articolul cît și comentariile ! Sunt un foarte recent abonat al revistei, dar un foarte vechi ”abonat” al relațiilor cu Securitatea (am dosarele de securitate – copii – ale tatălui meu și al meu)…îmi place să cred că știu despre ce vorbesc!
    Acum, în calitate de fost participant (entuziast) al ”Pieției” mă alătur regretelor autorului și d-lui Codrescu ( un extrem de avizat și de încredere cunoscător al domeniului), ca și multor altora ( sunt convins), că o culpă morală evidentă ”minează” demersul politic, poate necesar dar și cam tardiv al d-lui MM.
    Trebuie, deasemenea, să ne repetăm mereu un adagiu elementar – d-l MM nu a fost și nu este același din 1988, din 1989 ( ce ironie !?!), din 1990, din 2000 și de astăzi ( o tempora, o mores-sic!) ca să înțelegem, în măsura posibilului, motivațiile cuiva…
    Cît despre deosebirile morale între diferitele tipologii de informatori ai Securității recomand, cu toată căldura, cartea ” Informatorul ” de Mihai Albu, un specialist CNSAS. Veți găsi foarte multe răspunsuri despre o perioadă întunecată prin care am trecut, unii fără a înțelege nimic ( din păcate !)
    Îmi cer scuze pentru prea lunga postare, dar am multe vorbe nespuse, fiind prima intervenție a mea în mediul online…parol!

  6. Nu vă împiedică nimeni, fraților, să susțineți și să votați ANR! Ba chiar v-aș îndemna s-o faceți, decît să vă dați votul altor mincinoși mai mari. Eu unul nu merg la urne, dar dacă ar fi să merg, aș vota mai degrabă cu ANR decît cu alții. Îmi pot da votul pentru ANR, dar nu voi accepta să mint sau să tac complice în numele ei. În orice caz, nu din pricina noastră (autor și comentator) o să cîștige sau o să piardă ANR în alegeri. Probabil că românii au „dreapta” pe care o merită, după „prestația” lor din ultimii 27 de ani. E o culpă sau o răspundere pe care o purtăm cu toții, chiar dacă în grade diferite. Dacă mai mult nu se poate, atunci o votăm pe asta, în cazul în care ne hotărîm să ne exercităm dreptul la „sufragiul universal”. Eventuala adeziune electorală nu schimbă însă natura realității, nici bazele morale ale rectitudini sau principialității. Noi ne-am spus punctul de vedere (așa cum am făcut o viață întreagă), din perspectiva unor oameni care și-au propus să nu mintă și să nu se mintă. Și ni l-am spus nu cu jubilație, ci cu amărăciune. Sigur, există opțiunea de a minți sau de a păstra o tăcere complice. Noi am uzat de libertatea de a avea o altă opțiune. Cine vrea să mintă sau să tacă, crezînd că astfel ar sluji mai bine unor interese de moment, n-are decît s-o facă. Ne place sau nu ne place, nu puteam gîndi sau simți cu toții la fel. Fiecare cît îl duce mintea și cît îl lasă inima. Încolo – dracul cu puntea și Dumnezeu cu mila!

    P. S. Sigur, nu sîntem nici unii sfinți, dar se întîmplă că, sub aceleași vremuri triste pe care le-am trăit cu toții, unii au făcut ceea ce ar fi putut să nu facă, iar alții n-au făcut ceea ce ar fi putut să facă la rîndul lor… Realitățile reclamă o judecată diferențiată (cîtă vreme nu năzuim să fim proști sau ticăloși… de hatîrul conjuncturilor).

  7. Este un articol just, echilibrat…desigur, trist. Corespunde intru totul cu punctul meu de vedere exprimat deja pe FB de doua-trei zile…Am semnat pentru Alianta Noastra cu drag, cu speranta..Am sperat pana in ultimul moment ca nu era adevarat, desi eram deja derutata, nelinistita de ceva timp, mai precis de cand l-am auzit pe insusi MM , invitat pe la diverse posturi TV,negand ca a avut vreodata vreo legatura cu securitatea..dar,exprimandu-si siguranta ca CNSAS ii va da certificat de neolaborator IN SENSUL LEGII. MM este filolog…are proprietatea vorbelor. Si eu sunt tot filolog… si desi am inteles inca de atunci, m-am amagit singura, sperand…Ceea ce ma intristeaza inca si mai mult este faptul ca personalitati importante din zona „civila” continua sa-l sustina sau tac…devenind complice la un act profund imoral !

  8. Am găsit un comentariu pe situl evz.ro, semnat Cosmin Românul, cu care sunt de acord.
    ”…Nu ma intereseaza agentul cui e MRU (desi, daca ar fi cum spui ar fi extrem de grav, ca un agent strain sa conduca un serviciu secret romanesc si toata lumea sa fie ok cu asta.). Eu doar constatam „selectivitatea” tintelor urii si denigrarii, „lustratiei” si „curateniei” societatii. Marian Munteanu nu are nici o pozitie in acest stat. Dar oameni ca MRU, Macovei si altii au avut si inca au unele la nivel inalt. Trecutul lor comunist nu cantareste la fel?! Adica, de ce pe unii ii cautam si in dinti si la dosar si in mapa profesionala,iar pe altii nu ii cautam la nimic. Iar apoi mai avem si tupeul (nu tu, presa in general) sa vorbim despre scheletii din dulapul unuia si altora! Iti zic eu de ce: pentru ca asa lucreaza noua politie politica si oamenii ei brusc sunt amnistiati de la criteriile de integritate si puritate pe care le reclama doar altora. Tocmai pentru ca Munteanu nu e optiunea unora cu gandire coborata din Ferma Animalelor si din Lenin, exact de aceea eu il prefer pe Munteanu, care, daca ar fi fost lepra ca MRU & co, era premier din 90 si pe cai mari in politica.”

  9. Radu Golban nu mai candidează pe listele ANR, anunță psnews.ro. ”Este irelevant, din punct de vedere moral, dacă notele sale informative au fost sau nu folosite de organele represive ale Securității ca să distrugă viața unor apropiați ai săi. Marian Munteanu a furnizat muniția de care poliția politică a dispus ulterior așa cum a crezut de cuviință”, a declarat Radu Golban.

  10. Dragă Claudiu, m-a bucurat textul tău.
    Din păcate, domnul MM a fost o ispitire. Din fericire, a fost dovedit ca nefiind mai mult. Are de dat socoteală pentru mîhnirea (să zic doar atît) pe care-a produs-o maculînd iremediabil credibilitatea – și-așa inconsistentă – unei drepte românești biruitoare. Binele posibil care cred că se mai poate face acum e să ni-l conservăm ca pe un pas urcător pe acel Marian Munteanu și să-l păzim de toxicitatea acestui MM căzut din Piață în piața politică și din mit în mită.
    Dumnezeu cu mila. Te salut.

  11. Ne facem ca uitam de linsajul mediatic de acum cateva luni indreptat asupra lui M M. Daca nici lucrul acesta nu ne zideste spre o coagulare in jurul singurei atitudini de dreapta din tara, macar pe cei (putini cred) care nu inghit atitudinea de mocirla unde ne tarasc toti acesti corecti politic, ar trebui atunci sa ne spanzuram speranta si sa dam cu ea de pereti. Mai multa nadejde sa avem, politic consider ca suntem in cea mai mizerabila situatie din ’89 incoace. Avem nevoie de un M M, chiar si ezitant, sau poate fara suficienta tarie sa-si recunoasca tot trecutul. Si, in plus, sa nu uitam de Piata Universitatii. Nu avem dreptul sa uitam!

  12. Nu uităm Piața Universității ( mai ales cei care am avut privilegiul de a participa) și nici marșul Alianței Civice din 15 noiembrie 1990 ( cca 350.000 de participanți) și nu uităm nimic din perioada care a urmat ( prea lungă și…risipită) dar articolul pe marginea căruia glosăm cred că lămurește suficient subiectul. De acum, pentru mine, ” episodul Marian Munteanu ” nu mai servește decît ca studiu de caz ( eventual !?!). Și cazul este următorul – morala, puritatea și idealismele naționaliste și/sau religiose nu au decît puține ( spre deloc !?!) în comun cu pragmatismul politic și eficiența electorală ! Dacă nu ne împăcăm cu această ”sentință” ( acreditată de orice teorie și practică politică) vom continua să avem mari dezamăgiri !?! Un exemplu tragic – utopia Mișcării Legionare…

  13. @ Costel Constantin

    Așa cum nu avem dreptul să uităm Piața Universității, nu avem dreptul să uităm nici ce a fost înainte sau după. Nu uităm ce nu ne convine și ținem minte doar ce ne convine. Marian Munteanu e si cel de dinainte de 1989 (colaborator al Securității și apoi membru PCR), si cel din 1990 (lider al Pieței Universității), și cel din anii imediat următori (lider MPR și apoi, peste noapte, mare om de afaceri), și cel din 2000 (în cîrdășie cu Virgil Măgureanu), si cel din 2016 (în cîrdășie cînd cu liberalii, cînd cu fosilele vechiului regim). Nu, nu uităm nimic. Dar cazul e cel puțin „complex”… și percepția se poticnește. Și parcă nu asta ne-am fi dorit (nici la dreapta, nici la stînga)…

  14. Daca s-a dus M.M.si s-a „parat”la duhovnic si l-a albit Dumnezeu”mai vartos decat zapada”,noi ,comentatorii,ce treaba am mai avea atunci?Niciuna,pentru ca nu mai are nici o vina.Nu vreau sa mai zic nimic.

  15. Eu cred ca dl. Marian Munteanu se face vinovat doar pentru ca trait inca din adolescenta zbucuimul unor aspiratii utopice. Poate ca el chiar credea in posibilitatea ca Romania sa scape de comunism si a riscat lucruri care astazi se intorc impotriva dansului. Marian Munteanu, asa cum l-am inteles eu, pare a fi mai curand atras de utopia eroismului decat de voluptatea puterii. Poate ma insel…
    Regimul comunist a distrus nu numai destine umane ci a strivit irational si cinic chiar si natura, universul fizic in care traim. Planurile liderilor de partid erau mai presus de orice ratiune, tot ce intreprindeau ei era exceptional. Iar astazi suportam consecintele dezastrului…
    Impotriva barbariei ateismului si a ispitei omului autonom merita sa faci orice. Absolut orice cu exceptia crimei.
    Comunismul nu a fost numai o conjunctura istorica din care poti sa te refaci si sa mergi din nou inainte. Comunismul a fabricat realmente alt tip de om. Daca mergem inainte cu mici modificari si ajustari la aberatia comunista, nu facem altceva decat sa ne sinucidem ca popor. Trebuie recuperat individul de dinaintea cataclismului bolsevic. Trebuie recuperat si universul fizic alterat si distrus de acesti demoni. Si nu oricum, ci ad integrum.

    Hai sa incepem prin a renunta la penibilul si lasul termen de „patriot” si sa ne intoarcem la mult mai demnul „nationalist”! Cine o sa ne blameze? Elie Wiesel, Bruxellul, ori tusha Fleoarca de la Ciocile care zace pe prispa in asteptarea postasului care ii livreaza in fiecare luna ajutorul social?? Ei si?

  16. „Pacatele tineretilor mele si ale nestiintei mele nu le pomeni”. (Ps 24)
    „El S-a ridicat si le-a zis: Cel fara de pacat dintre voi sa arunce cel dintai piatra asupra ei. Iar ei auzind aceasta si mustrati fiind de cuget, ieseau unul cate unul, incepand de la cei mai batrani si pna la cel din urma, si a ramas Iisus singur cu femeia stand in mijloc. Si ridicandu-Se Iisus si nevazand pe nimeni decat pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt parasii tai? Nu te-a osandit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul Doamne. Si Iisus i-a zis: NU TE OSANDESC nici EU. Mergi; de acum sa nu mai pacatuiesti.” (Ioan 8).

  17. Vad ca un comentariu ce face trimitere la un alt articol trece nebagat in seama.


    Pai, sa ne intelegem, la nici doua luni dupa asa-zisa perioada informativa, Marian Munteanu era acum catalogat de organele de securitate ca si legionar, anticomunist si dusmanos politicii tarii? In plus, devenise si membru de partid. E un talmes-balmes de nedescris, iar toate aceste amanunte care sunt „scoase la lumina” pentru a nu stiu cata oara, se bat cap in cap. Nu trebuie sa fi un expert in Securitate, in dosare, retele si note informative ca sa remarci cate de ilogic este totul. Mai mult, in 1990 la SRI functionau inca vechii securisti. Pai n-ar fi stiut astia ca Munteanu era informator de-al lor pe bune? L-ar fi lasat sa se agite cu Piata Universitatii? (Sigur, o sa spuna unii ca era infiltrat de SRI si in chestiunea cu Piata. Pe bune?) Sau, cand au venit minerii si cand multi dintre mineri erau ofiteri acoperiti si agenti de legatura etc., daca Munteanu era de-al lor ar fi vrut sa-l omoare si sa-i crape capul cu toporul? Sa fim seriosi!

    http://m.ziuanews.ro/editorial/mai-bine-legionar-decat-securist-559440

Spune-ți părerea