Șoc și groază la PSD: ”Așa ceva nu există!”

A doua duminică, al doilea protest de stradă, cu douăzeci de mii de persoane mai numeros în București decît precedentul. În țară: alte zeci de mii, inclusiv în orașe în care a fost liniște duminica trecută, precum Alexandria lui Dragnea. De astă dată, guvernului nu i s-a mai arătat cățelul, pe motiv de frig, dar la următoarea e posibil să se rupă pisica, dacă numărul de români supărați va crește în același ritm.

PSD pare ca lovit cu leuca. Dragnea zice că n-a știut nimic. Grindeanu se plînge că ”e prea multă democrație”. Iar Iordache promite modificări pe ici, pe colo, prin părțile neesențiale. PSD trebuie că e descumpănit, deoarece:

  1. protestatarii nu cer să le dea guvernul ceva, ci să nu dea (ordonanțe dedicate),
  2. manifestanții nu cer demisia guvernului, ci ca acesta să guverneze (dar onest),
  3. mitingiștii nu amenință, ci fac glume (”Dragnea, nu uita, așteptăm și cartea ta”),
  4. zecile de mii de oameni vin în Piață cu autobuzele, dar nu pe banii partidelor, ci pe banii lor…

Pesemene, Dragnea își spune, pe sub mustață, ca olteanul cînd a văzut girafa: ”Așa ceva nu există!”. Și-atunci e clar că o astfel de ciudățenie numai ”lovitură de stat” poate să fie.

The following two tabs change content below.
Claudiu Târziu

Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor (n. 1973, Bacău). Preşedinte al Asociaţiei “Rost” din Bucureşti şi director al editurii omonime.
Claudiu Târziu

Ultimele articole de Claudiu Târziu (toate)

1 thought on “Șoc și groază la PSD: ”Așa ceva nu există!”

  1. P.S.D. , este un urias cu picioare de lut , daca ” caldura ” este mare , picioarele se topesc , si uriasul devine pitic, mic ,mic , cat de mic ? . Va mai aduceti aminte de grandomania domnului ” tatuc ” , nou ales , de ” popor ” , dupa alegerile din decembrie , nimic nu era prea important pentru el , decat imaginea lui si cuvantul lui de ” sef ” , ales de ” popor ” , ca doar este democratie .
    Acum acest ” broker ” al politicii de cartier, constata ca actiunille scad veritiginos , si este aproape de locul de unde a plecat , crahul sau politic, este nu numai intern dar si extern , dupa sarada cu cina cea de taina , cu Trump, . Domnul „Joly Joker” , care injura de mama focului pe sub mustata , pe toata lumea , constata ce inseamna ” poporul ” real , si nu cel ales .Dar fiindca traim pe dulcele meleag mioritic, sa speram ca ” poporul ” din strada va creste exponential ca numar, pregatie si gandire sociala , iar acesti ” joly joker ” , de cartier se vor intoarce acolo de unde au plecat , ” la furatul caciulii unul . altuia ” , cu stima, Analistul

Spune-ți părerea