Nervi de primăvară

Acum, că s-au furat şi statuile din Copou şi se defrişează (cu voie de la Primărie) şi teii sau castanii din centrul Iaşilor, primăvara poate să vină liniştită în ţara trandafirilor de toate nuanţele şi a crinilor trandafirii: totul e în firea noastră, nimic nu s-a schimbat şi nu se schimbă în „eterna şi fascinanta Românie”, chiar dacă jocul de măşti de pe scena politică pare să aibă vioiciunea lui imundă şi seren sinucigaşă (tot semn al neschimbării, cel puţin de la Nenea Iancu încoace). Ne-am eliberat, cu umor corlăţenesc, şi de obsesia Schengen-ului, iar Ponticele lasă deschisă calea Tristelor pentru orice potenţial Ovidiu exilat la marginea barbară a Europei şi nevoit să înveţe limba geţilor (şi năravurile lor).

caruta cu paiate 2

În lumea largă, primăvara trece drept anotimpul speranţelor, al reînvierii lăuntrice şi ambientale. La noi rămîne mai ales anotimpul asteniilor („Nervi de primăvară”) şi a nostalgiilor oteviste (din care, în loc să se aleagă praful şi pulberea, s-a ales frumuseţe de partid populist, cu reprezentanţă parlamentară!). Somnul raţiunii, conjugat cu cel al naţiunii, naşte, cînd iliescian, cînd diaconeşte, monştri la puterea a doua („ai noştri, dintre noi, pentru noi”).

Cum pînă şi mitocănia semioligofrenică a lui Gigi Becali (urmez definiţiei date de d-l Djuvara) a ajuns să se ieftinească, fiind prea asemănătoare turpitudinii din teritoriu şi prea monotonă în „morţii mă-sii” şi în „mama dracilor” (exorcizaţi periodic prin arsanale athonite), am muri plictisiţi de propria turmentare cetăţenească şi de propria banalitate infracţională dacă nu ne-ar ţine treji, în prag de primăvară, preocuparea de perspectivele libertăţii lui Adrian Năstase („infractorul care se crede deţinut politic”, cum l-a definit cineva mai deunăzi), „martirul” de serviciu al neocomunismului triumfător la sate şi oraşe, asimilat de d-na Lucia Hossu-Longin cu nefericitul de Iuliu Maniu („Memorialul Durerii” fiind nimic pe lîngă durerile memoriei mioritice). Ne vom plictisi însă, pînă la primăvara viitoare, şi de „cazul Năstase”, care va reintra treptat şi pe nesimţite în digestia curentă a „sistemului ticăloşit” (mai ales că lui Băsescu îi expiră Traianida, rămasă neisprăvită ca mai toate epopeile din ţara lui Papură-Vodă – cu excepţia psihanalizabilă a Ţiganiadei, căreia ar trebui să i se spună astăzi Rromaniadă, căci, vorba filosofului, pînă la urmă nu se ştie… „cine dă şi cine primeşte”).

E primăvară şi crapă mugurii în pomii lăudaţi, noi ne vedem de treburile noastre şi Europa de treburile ei, ungurii (scoşi pentru prima oară din cărţi după 1989) se resemnează să ne muşte de fund şi să ne înţepe cu steguleţe, bulgarii ne ţin isonul în bucuria de a nu fi chiar albanezi, ruşii par rezonabili (cu tot cu fraţii „moldoveni”) şi tovărăşeşte disponibili, chinezii salvează mitul comunismului cu mijloace capitaliste, iar americanii salvează capitalismul cu abuzuri „justiţiare” de tip comunist (dar şi cu „revoluţia homosexuală” la nivel de ambasadă, promovată diplomatic şi democratic, ca şi Halloween-ul, prin şcolile şi liceele „neantului valah”). Nu vă mai spun ce fac arabii şi evreii (prietenii ştiu de ce!), dar orice ar face ei, sau iezuitul franciscan de la Roma, sau oricine altcineva, primăvara e primăvară şi nimeni nu ne-o poate fura, putem să ne pregătim în pace, pe fondul postului pascal, pentru sărbătorirea zilei de 1 Mai (cu toate „punţile” necesare), să putem chefui şi noi ca nişte buni creştini ce sîntem, de să răsune de manele „Grădina Maicii Domnului” şi să sfîrîie grătarele ca în vremurile bune (fie şi cu mititei din carne de cal, ca să le dăm cu sîc din Isarlîk franţujilor şi englejilor puşi să ne frece ridichia şi să ne încurce borcanele!).

1 mai muncitoresc cu mici si bere

Ah, „primăvară, mama noastră”, ce ne-am face noi fără tine, fără dulcile tale astenii, fără „nervii” tăi sublimi şi extatici, care ne dau cel mai deplin sentimentul reconfortant că „vom fi ce am fost şi mai mult decît atît”, dar că nu vom fi niciodată, în ruptul capului, altfel şi altceva, nici de-ar veni Hristos a doua oară şi nici de-ar pieri Uniunea Europeană şi s-ar institui Statele Unite ale Europei sau raiul pe pămînt?!

N-am eu condei pentru atîta primăvară daco-romană, francofonă şi majoritar ortodoxă, iar dacă am uitat ceva (şi sigur am uitat), treceţi cu condescendenţă în contul primăverii viitoare, că, vorba poetului, „toate-s vechi şi nouă toate”… şi nu ne-au intrat – ba nici n-or să ne intre – primăverile în sac!

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost