Armistițiu în P.E. pe tema „sănătății sexuale și reproductive”

Astăzi, 16 ianuarie, la dezbaterea pe teme de „Sănătate sexuală și reproductivă” ce a avut loc în Parlamentul European, vicepreședintele Comisiei Europene, Siim Kallas, a concluzionat că Uniunea Europeană nu are nicio competență în problematica avortului și a educației sexuale în școli.

Avortul și educația sexuală sunt și rămân de competența exclusivă a statelor membre. Se confirmă astfel rezoluția adoptată de Parlamentul European pe 12 decembrie (A7-0426/2) ca răspuns la raportul Estrela asupra „Sănătății sexuale și reproductive și drepturilor aferente”.

Conform principiului subsidiarității, Uniunea Europeană nu are niciun drept de interferență și nu poate exercita nicio presiune, de niciun fel, pentru modificarea legislațiilor naționale, în domeniul sănătății publice.

Dezbaterea a fost convocată de Grupul Socialist (S&D) din Parlamentul European, pe fondul îngrijorării membrilor acestuia și a lobby-ului secularist în general privind legislația propusă în Spania pentru reglementarea avortului.

Totuși, sesiunea de azi reprezintă un armistițiu, întrucât Raportul Lunacek, depus în P.E. în nov. 2013, va fi supus la vot în februarie. El se mai numește „foaia de parcurs a UE împotriva homofobiei și discriminării pe motiv de orientare sexuală și identitate de gen”. Este un raport radical, ce înglobează, adică reia, cerințele raportului Estrela, respins deja. Astfel Uniunea Europeană se dovedește un angrenaj monstruos de reglementari, regulamente, rezoluții, moțiuni, propuneri de moțiuni, decrete, directive, interpelări, amendări  etc., ce oferă cu ușurință o cale de a re-introduce, pe ușa din dos, un document respins și dovedit contrar voinței cetățenilor europeni. Vom reveni.

Alina Ioana Dida

About Alina Ioana Dida

Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Armistițiu în P.E. pe tema „sănătății sexuale și reproductive””

Comentariile sunt închise.