Familiei Bodnariu i-au fost înapoiați copiii

Pe 3 iunie Municipalitatea Naustdal din Norvegia s-a înțeles cu soții Bodnariu să aducă acasă cei patru copii rămași la familii-gazdă, în urma deciziei Protecției Copilului din Norvegia (Barnevernet) de a-i lua pe toți și a-i trimite la familii-gazdă, în noiembrie 2015.

Pastorul Cristian Ionescu a emis un comunicat astăzi, când toți cei cinci copii ai familiei Bodnariu s-au revăzut în casa părinților lor. (Reamintim că mezinul îi fusese înapoiat familiei în luna aprilie.)

Redau comunicatul:

”Slăvit să fie Dumnezeu care a împlinit dorința și rugăciunile pentru reunificarea familiei Bodnariu Marius și Ruth! Îi mulțumim Lui că s-a îndurat de părinți și de copii și astăzi după 210 de zile sunt din nou împreună, acasă!

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi pe care noi toți am așteptat-o împreună cu Marius, Ruth, Eliana, Naomi, Matei, Ioan și Ezekiel! 

Vă mulțumim tuturor celor care ați fost alături de Marius, Ruth, copilașii lor și de întreaga familie Bodnariu în aceste luni de grea încercare!

Dorim să menționăm în mod special pe regretatul Cristi Țepeș care ne-a transmis tuturor de la fața locului durerea pe care el a simțit-o văzând necazul prin care trecea familia Bodnariu. A plecat din lumea noastră și n-a mai apucat să finalizeze proiectul început și nici să fie părtaș la bucuria de astăzi, dar cu siguranță el se bucură acum în prezența Domnului. Domnul să îi binecuvânteze familia cu mângâierile Sale!

Din motive obiective, informațiile și imaginile din familia Bodnariu vor fi restrânse la strictul necesar. Vă mulțumim tuturor pentru înțelegere și în special presei!

În aceste zile, familia are nevoie imperioasă de liniște și intimitate netulburată, acestea fiind mai mult decât necesare deopotrivă pentru parinți cât și pentru copii în procesul de recuperare care urmează. Credem că Dumnezeu va vindeca inimile lor și rănile profunde din sufletele lor.

Ne rugăm în continuare pentru ei și mulțumim încă o dată lui Dumnezeu pentru această zi!”

La momentul luării abuzive a copiilor de la părinții lor, cel mai mic avea 3 luni, iar cel mai mare 9 ani. Anual, în Norvegia, Barnevernet ia circa 10.000 copii de la părinții lor, fără a fi necesară o hotărâre judecătorească.

(sursa: Blogul Popas pentru Suflet și bodnariufamily.org)

 

Alina Ioana Dida

About Alina Ioana Dida

Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost