Spitalul Sf. Maria din București: Ce a constatat Corpul de Control

Ministerul Sănătății a emis ieri un comunicat referitor la controlul efectuat la Spitalul Sf. Maria din București, acreditat ca centru de transplant.

Pentru ca o unitate medicală să fie acreditată pentru transplantul de organe, infrastructura de transplant trebuie să aibă “unitate specializată de laborator, acreditată pentru activitatea de transplant, cu personal care să asigure disponibilitatea laboratorului 24 ore din 24.”

În cazul Spitalului Sf. Maria inspectorii au constatat că, deși în structura organizatorică a spitalului este un laborator de analize medicale, acesta nu există în realitate. Serviciile sunt externalizate către o firmă privată (Centrul Medical MED-AS) și alte patru unități sanitare publice (Institutul de Hematologie, Spitalul Fundeni, Spitalul Matei Balș și Centrul de Transfuzii București).

În privința respectării condițiilor igienico-sanitare, inspectorii au constat că blocul operator al spitalului dispune doar parțial de circuite corespunzătoare, iar punctele pentru igiena mâinilor din unitatea medicală sunt insuficiente. Astfel, criteriile de acreditare care prevăd “circuite corespunzătoare pentru pacienţii transplantaţi” nu sunt îndeplinite. Mai mult, inspectorii au mai constat că aceleaşi ascensoare şi căi de acces sunt folosite pentru toate activităţile: personal, pacienţi, lenjerie curată, lenjerie murdară, alimente, deşeuri. În plus, liftul de mare capacitate cu care sunt transportați pacienții din sala de operații în secția de anestezie și terapie intensivă este folosit și pentru transportul lenjeriei murdare.

În privința sterilizării, inspectorii au constatat că nu există nicio stație centrală de sterilizare, iar spațiile existente pentru această activitate nu au nici ele circuite corespunzătoare.

La Spitalul Sf. Maria, comparativ cu anul trecut, numărul infecțiilor nosocomiale depistate şi raportate este cu 50% mai mare. Cazuri de infectare nosocomială au fost înregistrate pe secțiile de chirurgie, anestezie și terapie intensivă, ORL și medicină internă.

În cadrul unităţii nu este implementată procedura de comunicare internă a infecţiilor nosocomiale, informările fiind doar verbale.

După ce Primăria Generală a Municipiului București își va da acordul şi va nominaliza un reprezentant al instituţiei în echipa de control, Corpul de control al ministrului Sănătății va începe verificările, care vor viza, printre altele, achiziţiile publice efectuate de spital. (sursa: ms.gov.ro)

Alina Ioana Dida

About Alina Ioana Dida

Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost