Am aflat cu tristețe că, pe 18 aprilie a.c., a trecut la cele veșnice și ultimul dintre foștii deținuți băcăuani de care m-am apropiat în anii 1990, Mihai Păvăluță (81 de ani). A fost unul dintre fondatorii Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – Filiala Bacău și președintele acestei organizații pînă a închis ochii.
Mihai Păvăluță și-a dus viața cu modestie, calm și un zîmbet nostalgic permanent în colțul gurii. Nu s-a plîns niciodată de suferințele pe care le-a îndurat în cei zece ani de temniță executați sub regimul comunist. Nu știu să se fi certat cu cineva, deși era o fire voluntară și nu se lăsa ușor convins de alt punct de vedere. Avea însă o politețe de mare domn, care îl împiedica să ridice tonul, să se precipite sau să-ți respingă brutal opinia. Era prudent în orice acțiune, dar tenace pe drumul ales.
A contribuit foarte mult la dezvăluirea adevărului privind istoria noastră recentă și la menținerea memoriei colective asupra uneia dintre cele mai teribile perioade din existența poporului român. A fost unul dintre inițiatorii și sprijinitorii construirii a două monumente impresionante, în memoria băcăuanilor căzuți în rezistența anticomunistă, unul în Parcul Central al Bacăului și celălalt în cimitirul de la Tg. Ocna, în care au fost înmormîntați cei care și-au sfîrșit zilele în penitenciarul local, în anii de prigoană. A luat pe lîngă sine mulți tineri pe care i-a ajutat să afle ce a fost cu adevărat comunismul.
Alături de Petru C. Baciu, Petru Velescu, Gheorghe Grigoraș, Ioan Belciu, Neculai Păduraru și Gheorghe Mântulescu (toți mai bătrîni decît el și răposați în ultimii ani), membrii în Comitetul de conducere al AFDPR – Bacău, Mihai Păvăluță a avut o activitate intensă pentru trezirea conștiinței românești.
L-am cunoscut, la fel ca și pe ceilalți enumerați mai sus, la mijlocul anilor 1990 și o vreme i-am fost apropiat, pînă cînd m-am mutat la București. În micul apartament al familiei Păvăluță, din centrul orașului, am petrecut multe după-amiaze pline de miez și de tihnă, cu mese copioase, pregătite de soția sa, Rozalia (decedată și ea acum cîțiva ani), și discuții îndelungi cu amîndoi. Rozalia Păvăluță, jurist de profesie, a cochetat un timp cu politica, fiind vicepreședinte al filialei județene a Partidului Liberal. A renunțat după conflictul Patriciu – Cerveni.
Deși ar fi putut să se bucure de funcții și demnități, pentru că era încă în putere la Revoluție și în relații bune cu deținuții politic țărăniști, care s-au aflat la guvernare, a stat deoparte, interesat numai să reprezinte drepturile celor care l-au învestit cu încrederea lor. Cînd Ticu Dumitrescu, liderul național al AFDPR, a început să instrumentalizeze politic asociația, pentru a obține avantaje pentru sine, Păvăluță s-a aflat în tabăra contestatarilor acestuia.
Mihai Păvăluță a fost demn, discret și consecvent. Prin plecarea lui, eu unul simt că lumea românească a mai sărăcit un pic.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!
Date biografice
- Născut la 8 nov. 1938, la Filipeni, în județul Bacău, în familia unui preot ortodox.
- A absolvit Liceul Pedagogic și a început să predea elevilor de clase primare, ca învățător.
- În octombrie 1958 a fost arestat, pentru că făcea parte dintr-o organizație anticomunistă, alături, printre alții, de Ioan Corniță, cel care după 1990 a refăcut PNȚ în județul Bacău și a devenit parlamentar pentru un mandat. Păvăluță a fost condamnat, prin sentința nr. 367/1959 a Tribunalului Militar București, la 5 ani de închisoare, pentru ”uneltire contra ordinii sociale”. La expirarea pedepsei, i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în satul natal, Filipeni.
- În noiembrie 1971 a fost arestat din nou și, prin sentința nr. 46/1972 a Tribunalului Militar Iași, a fost condamnat la 8 ani de închisoare corecțională, pentru ”propagandă împotriva orânduirii socialiste”. A fost eliberat în iunie 1976, printr-o decizie a Procuraturii Militare Bacău. A lucrat pînă la pensionare în serviciul administrativ al unei întreprinderi din Bacău.
- În 1990 a fondat AFDPR – Bacău, pe care a condus-o timp de trei decenii.
- A încetat din viață pe 18 apr. 2020, la Bacău.
* Fotografia de la începutul articolului datează de la vremea primei arestări.
- Noi și ”Înalta Poartă” - 8 aprilie 2024
- SUA – UE – România, sub spectrul acelorași amenințări - 26 februarie 2024
- România Mare în Europa - 28 ianuarie 2024