În ultimul timp au fost publicate câteva studii în diferite zone ale lumii care demonstrează că măsurile de carantină instituite în mai toate țările de pe glob sunt excesive și nu rezolvă mare lucru, ba din contră, prelungesc perioada de criză fără a diminua numărul de decese.
Ultimul studiu vine din Florida unde, în urma cercetărilor, s-a ajuns la concluzia că numărul celor infectați este de 15 ori mai mare decât cel oficial. Pentru aceasta s-au testat un eșantion reprezentativ de locuitori din zona Miami. S-a determinat că în jur de 6% dintre ei aveau deja anticorpii împotriva virusului care provoacă gripa chinezească. În cifre absolute înseamnă 165.000 de locuitori în timp ce, conform cifrelor oficiale, doar 10.600 au fost infectați.
Studii similare, cu rezultate similare, s-au desfășurat în California și New York. În New York s-a determinat că rata de infectare a populației este de 14% la nivelul statului și de 20% la nivelul orașului. Trebuie menționat că imunitatea de grup se obține după ce cel puțin 60% din populație a dobândit imunitate.
În zona Miami s-au înregistrat până acum 278 de decese provocate de gripa chinezească. Asta înseamnă o rată a mortalității de 0,17% în timp ce cea oficială, raportată la cei 10.600 de pacienți recunoscuți oficiali a fi infectați, este de 2.6%.
Trebuie să menționăm că gripa obișnuită, sezonieră, are o rată a mortalității de 0,1%.
În Europa jumătate din numărul deceselor cauzate de gripa chinezească au fost înregistrate în casele de bătrâni. Aceasta este încă o dovadă că masurile de carantină nu funcționează.
Nu e de mirare că lumea se revoltă împotriva măsurilor draconice luate de autorități. Tot mai mulți realizează că aceste măsuri abuzive vor duce la o limitare extremă a libertăților individuale și de grup.
Am văzut cu toții ce idei tembele le trec prin cap factorilor decidenți de la București și nu numai.
Primii care s-au revoltat au fost americanii care, obișnuiți cu libertatea, au ieșit în stradă, unii dintre ei înarmați, pentru a-și apăra drepturile. Și protestele lor încep să dea rezultate, unele state americane au decis sa-și repornească economia, în timp ce în altele măsurile de carantină au fost relaxate.