Dragi prieteni,
Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) vă cheamă din nou în stradă: vineri, 26 iunie a.c., între orele 19.00 și 21.00, la monumentul ”Aripi” de la Casa Presei. De data aceasta nu pentru un protest, ci pentru a sărbători Ziua Drapelului Național.
Tricolorul este simbolul identității, libertății și afirmării noastre, a românilor, în lume. Tricolorul a fost înălțat pe jertfele de singe ale strămoșilor noștri, care au luptat pentru indenpendeța țării, și a fost apărat de toți acei viteji care nu și-au precupețit viața în toate războaiele care au urmat. Tricolorul a acoperit România Întregită în 1918. Tricolorul a fost cel mai scump odor al luptătorilor din rezistența anticomunistă armată din 1946 – 1962. Tricolorul va fi sus, tot mai sus atîta vreme cît vom fi în stare să le urmăm exemplul acestor înaintași.
Iată de ce am ales să-l celebrăm, așa cum se cuvine, în preajma unui monument care semnifică sacrificiul părinților, bunicilor și străbunicilor noștri pentru cele patru valori cardinale pe care le-a asumat și A.U.R.: Familia, Națiunea, Credința și Libertatea.
Vă așteptăm alături de noi, cu steaguri tricolore, bucurie și sentimente de frățietate. Uniți sub tricolor!

- Unirea face Puterea! Noi stăm uniți, iar dezbinatorii nu își au locul în AUR! - 12 februarie 2021
- Răspuns unor „intelectuali publici” - 6 februarie 2021
- Șoricul lui Arafat - 30 ianuarie 2021
- Protestăm sâmbătă, începând cu ora 17.00, în fața Ministerului Sănătății! - 30 ianuarie 2021
- Cerem demisia lui Vlad Voiculescu, Raed Arafat și a managerului de la Matei Balș! - 30 ianuarie 2021