Dacă vreți alternativă la Firea și Dan, dați o mînă de ajutor A.U.R.

Am intrat pe ultima sută de metri cu strîngerea de semnături de susținere pentru depunerea candidaturii mele la Primăria Generală a Bucureștiului. Fiecare semnătură înseamnă mult pentru mine și pentru A.U.R., căci ne ajută să intrăm în cursă și totodată ne crește responsabilitatea.
Nu faceți calcule, nu vă gîndiți la șanse, cu noi este Dumnezeu!
Important este să putem participa la alegeri și să o facem cu demnitate. Restul nu mai ține de noi, membrii și simpatizanții A.U.R., ci de electorat.
Vă rog pe toți cei din această listă care îmi sunteți prieteni, care apreciați ce-am făcut ca jurnalist, animator cultural și activist civic sau care nutriți valorile și principiile asumate de A.U.R., să-mi dați o mînă de ajutor pentru adunarea numărului de semnături necesare pentru depunerea candidaturii (cel puțin 10.000, ca să nu avem emoții).
Aveți mai jos formularul, vă rog să-l descărcați, completați cu semnături de la prieteni și rude și să-l trimiteți/ aduceți la sediul central al A.U.R. (str. Traian nr. 168).
Dacă vreți să luați formularul printat, vă așteptăm la sediu. Ne găsiți în fiecare zi de la ora 10.00 la ora 18.00.
Vă mulțumesc foarte mult!
Doamne, ajută!
Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost