Un funcționar al Parlamentului a fost chemat, luni, în timpul ședinței din plenul Camerei Deputaților, să-i ridice ochelarii vicepremierului Dan Barna, căzuți pe jos.
Totul s-a petrecut în ședința de luni în care premierul a fost chemat să dea explicații despre bugetul pentru anul în curs.
În timp ce la microfon se afla președintele PSD, Marcel Ciolacu, Dan Barna stătea în bancă lângă Florin Cîțu. În imagini se vede cum copreședintele USR PLUS ascultă discursul liderului Opoziției și se joacă cu ochelarii. La un moment dat, scapă perechea de ochelari care cade de pe masă pe jos, anunță Digi24.
O consilieră a premierului îi face semn unui angajat al Camerei Deputaților. Acesta se apropie de banca în care stau membrii Guvernului și i se explică de ce a fost chemat. Dan Barna îi arată cu degetul unde au căzut ochelarii. Funcționarul îi ridică și îi pune înapoi pe masă.

- Ce mai învață copiii la școală - 7 martie 2023
- Banca austriacă Raiffeisen Bank confirmă că are probleme cu unele plăți în România. Pe rețelele sociale circulă informații privind întârzieri de salarii - 16 decembrie 2022
- Grupul psaltic „Tronos” al Patriarhiei, concert de colinde și cântece patriotice la Parlament. Senatorul Claudiu Târziu: Românii încă mai simt fiorul mistic - 16 decembrie 2022
Sluganicia este mana in mana cu prostia , ca la partid pe vremuri si acum , pacat , ca au trecut 30 de ani de pomana .Toate partidele au aceasta meteahna a slugarniciei fata de ” tatuc ‘, asa ne-am invatat , de sute de ani , conform zicerii romane ‘ capul plecat sabia nu-l taie ” .
cu respect
Avem galoane, avem slugi.