Viața și iubirile lui Constantin Brâncuși

Vineri, 19 februarie, se împlinesc 145 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, românul care a avut o contribuţie esenţială la înnoirea viziunii plastice în sculptura contemporană universală.

Considerat un monument al conştiinţei artei moderne, Brâncuşi a oglindit, pornind de la obârşia sa ţărănească, tradiţiile, miturile şi magia artei populare româneşti, împletite cu viziunea asupra vieţii care îi era influenţată atât de Platon cât şi de concepţia filosofilor orientali, scrie Rador.

Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie 1876, la Hobiţa, un mic sat din comuna Peştişani, judeţul Gorj, fiind al cincilea copil al Mariei şi al lui Radu Nicolae Brâncuşi, o familie de ţărani înstărită.

Deşi familia sa era avută, Brâncuşi alege să ducă o viaţă modestă, care avea să îi influenţeze puternic viziunea artistică ulterioară.

Încă de la vârsta de 7 ani lucrează ca păstor, primind în grijă mai întâi turma familiei, apoi a lucrat pentru alţii, prin munţi. În această perioadă capătă primele deprinderi în sculptura în lemn, o îndeletnicire larg răspândită în România rurală a acelor vremuri.

În tot acest timp, îşi cultivă gustul pentru lucrul în lemn şi se implică în proiecte de sculptură elaborate, iar realizările sale artistice atrag atenţia unui industriaş care, în anul 1894, îl aduce la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova.

În anul 1898, este admis la Şcoala Naţională de Arte Frumoase de la Bucureşti, dar pentru a putea să participe la cursuri este obligat să-şi vândă partea de moştenire de la Hobiţa unuia dintre fraţi.

În anul 1903 primeşte prima comandă a unui monument public – bustul generalului medic Carol Davila – realizare care este instalată la Spitalul Militar din Bucureşti, rămas până astăzi singurul monument public din Bucureşti al lui Brâncuşi.

În anul 1905, primeşte o bursă din partea ministrului român al Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi se înscrie la examenul de admitere la Şcoala de Belle Arte, unde va învăţa la clasa sculptorului Antonin Mercié, unde avea să îl întâlnească pe celebrul pictor Amedeo Modigliani, de care avea să îl lege o remarcabilă prietenie.

În anul 1912, prezintă lucrarea „Măiastra”, o sculptură în marmură denumită după o pasăre fantastică din legendele populare româneşti, iar un an mai târziu expune la Salon des Indépendants din Paris, la Armory Show din New York, la Chicago şi Boston. Printre lucrările expuse peste Ocean se numără şi „Domnişoara Pogany”, iar criticii americani nu mai contenesc cu aprecierile la adresa artistului.

În 1914 realizează sculptura în lemn „Fiul risipitor”, urmată de alte lucrări de acest fel, unele dintre cele mai stranii lucrări ale artistului, tocmai fiindcă acordă o importanţă masivă soclului de lemn al unei sculpturi, în detrimentul operei propriu-zise.

În anul 1918, Brâncuşi sculptează prima versiune a „Coloanei Infinitului”, realizată din elemente simetrice suprapuse, având la origine stâlpii caselor ţărăneşti din România, iar în 1919 realizează „Prinţesa X“, un portret aproape şocant al unei persoane imaginare, cu o formă obscenă şi care declanşează un adevărat scandal, obligându-l pe artist să o elimine din expoziţia de la Grand Palais.

În viaţa lui Brâncuşi au existat şi nenumărate poveşti de dragoste. Una dintre acestea este aventura cu prinţesa Maria Bonaparte, o femeie foarte bogată, ea fiind chiar modelul ce l-a inspirat pe artist în realizarea „Prinţesei X”.

O altă poveste de dragoste a maestrului este legată de Eileen Lane, o persoană cu 20 de ani mai tânără decât acesta, pe care o întâlneşte în atelierul său. Tânăra, de origine irlandeză, nefericită în dragoste, începe o idilă cu maestrul, însă se manifestă reţinut având în vedere celebritatea partenerului său. Între 11 septembrie şi 7 octombrie 1922, cei doi vizitează România, aflându-se la Sinaia şi Peştişani, apoi la revenirea spre Paris, fac escale la Marsilia şi Roma. Povestea romantică a celor doi avea să se curme brusc atunci când tânăra nădăjduia că va deveni soţia lui Brâncuşi, iar acesta a refuzat-o fără discuţii.

O altă relaţie de dragoste, de o mai lungă durată, a fost cea cu Peggy Guggenheim, moştenitoarea unei averi fabuloase.Brâncuşi a iubit-o foarte mult pe tânără, relaţia lor durează până în anul 1940, moment în care Peggy revine în SUA din cauza războiului, scrie Rador.

Anul 1938 aduce una dintre cele mai fascinante poveşti de dragoste, trăite de Maria Tănase şi Constantin Brâncuşi. Ca mai toate iubirile sale şi Maria Tănase era cu mult mai tânără decât maestru: el avea 62 de ani, iar ea 25. El era deja un artist total, iar ea devenise una dintre cele mai bune voci din România.

Întâlnirea celor doi a avut loc la Paris cu prilejul unei expoziții de artă populară organizată de Dimitrie Gusti. Aceasta a invitat-o pe Maria Tănase să facă împreună o vizită la atelierul sculptorului, însă scopul artistic al întrevederii avea să fie abandonat brusc în clipa în care cei doi mari artişti români se cunosc şi se îndragostesc, pe loc, nebuneşte, unul de celălalt.

Povestea de dragoste tulburătoare a celor doi avea să se încheie după doar un an, după ce cântăreaţa a participat la Expoziția Internațională de la New York, unde Maria Tănase avea să cunoască un succes fulminant, mai ales după ce i-a cântat preşedintelui de atunci al SUA, Franklin Roosevelt. Însă conform biografilor celebrei artiste, aceasta nu l-a uitat niciodată pe Brâncuși, relaţia ei cu artistul fiind marea iubire a vieţii ei.

A urmat o perioadă în care, parcă pe măsură ce celebritatea sa atinge noi culmi, Bâncuşi devine din ce în ce mai retras şi începe să fie îngrijit de un cuplu de refugiaţi români, pentru care, în anul 1952, acceptă cetăţenia franceză pentru a le putea lăsa întreaga sa moştenire.

Pe 12 aprilie 1956, Brâncuşi, ajuns octogenar, îşi scrie testamentul, conform căruia atelierul său parizian, cu toate capodoperele sale, revine Muzeului de Artă Modernă din Paris, în condiţiile în care statului român a refuzat categoric acest gest, prin reprezentanţii săi.

La 16 martie 1957 Constantin Brâncuşi trece la cele veşnice şi este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.

 

 

Un comentariu la „Viața și iubirile lui Constantin Brâncuși”

Spune-ți părerea