Co-președintele AUR, Claudiu Târziu: Nu există temeiuri pentru prelungirea stării de alertă. Trebuie să mai avem încredere și în imunizarea naturală. Să nu tratăm poporul român ca pe o turmă de animale, în campania de vaccinare

Co-președintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, a criticat, joi, prelungirea stării de alertă, explicând că nu există niciun temei pentru această decizie a Guvernului.

Declarația liderului AUR a fost făcută într-o intervenție la postul Antena3.

„Considerăm că nu există temeiuri pentru a prelungi această stare de alertă. Trebuie să mai avem încredere și în imunizarea naturală. Imunizarea nu rezidă numai pe cale medicală, nu avem de a face cu o imunizare doar pentru un vaccin despre care, de fapt nu știm nimic, nici dacă este funcțional nici cât ține, nici dacă are efecte adverse și ce efecte are”, a spus Claudiu Târziu, la Antena 3.

Să nu tratăm poporul ca pe o turmă de animale în campania de vaccinare, a subliniat co-președintele AUR, Claudiu Târziu.

„Vedem că unii dintre cei care s-au vaccinat că suferă de tot felul de accidente după acest vaccin. Nu ni se dau explicații cu privire la cele întâmplate acelora care s-au îmbolnăvit după vaccinare, sau chiar au murit după vaccinare. Se caută să fim vaccinați în masă în continuare, așa într-o totală ignorare a unei minime precauții, având în vedere că este vorba despre starea de sănătate a unui popor. Să nu tratăm poporul ca pe o turmă de animale”, a mai spus Claudiu Târziu.

Pe de altă parte, liderul AUR a precizat că „Guvernul se raportează la români ca la nişte fiinţe de care se poate dispensa”.

„Din punctul meu de vedere autoritățile se raportează la noi, poporul român, ca la niște numere, ca la niște ființe de care se poate dispensa la o adică. Consider că toate aceste restricții nu au niciun rost, că ele nu vor determina o schimbare reală a situației care fluctuează, în funcție de niște criterii pe care numai cei de la putere le cunosc.

E o situație care este mai gravă sau mai puțin gravă, în funcție de cum sunt contabilizate cazurile, de numărul de teste și așa mai departe. Nu avem de a face, de fapt, cu o matrice foarte limpede și foarte bine de înțeles pentru toată lumea”, a explicat Claudiu Târziu, la Antena 3.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Co-președintele AUR, Claudiu Târziu: Nu există temeiuri pentru prelungirea stării de alertă. Trebuie să mai avem încredere și în imunizarea naturală. Să nu tratăm poporul român ca pe o turmă de animale, în campania de vaccinare”

  1. Vitele se grăbesc la vaccinare. Ele sunt majoritatea. Cbei care se uită la tembelizor ca la unica sursă de informare.

Comentariile sunt închise.