În ce (mai) cred românii. Sondaj BCS: „Credințe și valori în societatea românească”

În anul de grație 2021, 80% dintre români cred că există Dumnezeu, doar 30% au ajuns la biserică în acest an, aproape 43% cred că masca îi protejează împotriva infectării, în timp ce 40% dintre români spun că nu s-ar vaccina.

Datele au fost prezentate în cadrul sondajului „Credințe și valori în societatea românească”, realizat de Biroul de Cercetări Sociale în perioada 30 martie- 11 aprilie, pe un eșantion de 1.420 de persoane.

Acest Barometru național a măsurat starea de religiozitate a cetățenilor, atitudinea față de predarea religiei în școli sau față de căsătoria persoanelor homosexuale, precum și atitudinea față de restricții și intențiile de vot.

Credeți că există Dumnezeu?

Un pic peste 80% dintre cei care au răspuns la această întrebare sunt siguri că există Dumnezeu, 14% spun că probabil există Dumnezeu, în timp ce 5,8% sunt convinși că nu există Dumnezeu.

Este interesant de văzut ce intenție de vot au acești români.

Cei mai mulți dintre cei care cred că există Dumnezeu sunt votanți Pro România-ALDE (95,7%). Un procent similar, respectiv de 91%, dintre cei care cred cu tărie că există Dumnezeu își anunță intenția de a vota cu AUR sau cu PSD.

Și votanții PNL cred în existența lui Dumnezeu, respectiv un procent de 86%.

Pe de altă parte, peste 21% dintre cei care sunt convinși că nu există Dumnezeu fac parte dintre votanții USR-PLUS.

Cine v-a convins să credeți că există (sau că nu există) Dumnezeu?

La această întrebare, 49% dintre respondenți spun că au fost convinși de existența lui Dumnezeu de către părinți, bunici, familie, și doar 5,8% indică „preoții, călugării, profesorii de religie”.

Cât de des vă rugați lui Dumnezeu?

Aproape 44% au răspuns la această întrebare precizând că se roagă zilnic, chiar de mai multe ori pe zi, 21,5% spun că se roagă ocazional, iar 7,7 % nu se roagă nicioadată.

Cei mai mulți dintre cei care se roagă zilnic ar vota PMP (57,6%), AUR (54,5%) și PSD (52,2%), în timp ce aproape 26% dintre cei care nu se roagă niciodată spun că ar vota USR-PLUS.

De câte ori ați mers la Biserică în acest an?

La această întrebare, 38, 2% dintre români au răspuns că nu au mers niciodată la biserică în acest an, iar 30% au spus că au mers de mai multe ori.

Aproape 61 % dintre cei care nu au mers niciodată la biserică în acest an au îți exprimă intenția de vot USR-PLUS, peste 37% sunt votanți PNL și 30,4 % sunt Pro România ALDE.

Țineți post în această perioadă pascală?

Se pare că puțini români mai țin post, doar 15% țin post zilnic, în timp ce 33,8 % recunosc că nu țin post deloc.

Dintre cei care postesc zilnic, cei mai mulți sunt votanți AUR (25,6%) și UDMR (20,8%)

Când v-ați spovedit ultima oară unui preot?

La această întrebare, 15, 3% au spus că s-au spovedit recent, luna trecută, în timp ce 16% nu s-au spovedit niciodată.

Cei mai mulți dintre cei care s-au spovedit sunt votanți UDMR (36,4%), Pro-România (22,7%) și AUR (21,1%). În schimb, 19% dintre cei care nu s-au spovedit niciodată sunt votanți USR-PLUS.

Credeți în Înviere?

Peste 70% dintre români cred în Înviere, iar aproape 30% dintre români nu cred în Înviere.

Cei mai mulți dintre cei care au răspuns afirmativ la această întrebare sunt votanți PMP (90,9%), urmați de AUR (84,4 %) și PSD (83%).

Pe de altă parte, nu cred în Înviere votanții USR-PLUS (51,1%), Pro-România (34, 8%) și PNL (30,2 %).

Sunteți de acord sau împotriva studierii religiei în școli?

Peste 74% dintre români sunt de acord cu studierea religiei în școli, cei mai mulți fiind votanți AUR (89,6%) și PSD (87,9%).

Pe de altă parte, din cei 8,9% care nu sunt de acord cu religia în școli, cei mai mulți, respectiv 29,1 %, sunt votanți USR-PLUS.

Sunteți de acord sau împotriva scoaterii icoanelor din școli?

La această întrebare, 57% dintre respondenți se declară împotriva scoaterii icoanelor din școli, cei mai mulți dintre aceștia fiind votanți AUR (75,6%) și PSD (72,6%).

Dintre cei 19,4% care sunt de acord cu scoaterea iconelor din școli, 33,9% sunt votanți USR-PLUS și 32,4 % votanți PMP.

Dar sunteți de acord cu legalizarea căsătoriei civile dintre persoanele homosexuale, LGTB?

Aproape 54% dintre români sunt împotriva căsătoriei civile între persoanele homosexuale, cei mai mulți dintre cei care se împotrivesc fiind votanți AUR (74%) și PSD (72,6%).

Pe de altă parte, aproape 28,3 % dintre respondenți sunt de acord, cei mai mulți fiind votanți USR-PLUS (65,5%), PNL (30,6 %) și UDMR (30,4%).

Sunteți de acord cu înfierea copiilor de către cuplurile homosexuale?

Peste 55% dintre români nu sunt de acord cu înfierea copiilor de către cuplurile de homosexuali, cei mai mulți dintre cei care se împotrivesc fiind votanți AUR (75,3%) și PSD (73,5 %).

În schimb, 25,6% sunt de acord cu înfierea copiilor de către cuplurile de homosexuali, cei mai mulți dintre susținători fiind votanți USR-PLUS (54%), UDMR (25%) și PNL (24,9%).

Considerați avortul o crimă?

50% dintre români consideră că avortul este o crimă, cei mai mulți dintre cei care cred asta fiind votanți AUR (79,2%).

Dacă ați avea posibilitatea, v-ați vaccina mâine cu unul din vaccinurile anti-covid?

Peste 40% dintre români nu s-ar vaccina, cei mai mulți dintre cei care au oferit acest răspuns fiind votanți AUR (74,4%).

30,1% dintre respondenți s-ar vaccina și mâine, cei mai mulți dintre doritori fiind votanți USR-PLUS (54%) și PNL (38,7 %).

În ce măsură purtarea măștii vă protejează de infectarea cu SARS-COV2?

Aproape 43% dintre români cred că masca îi protejează împotriva infectării cu coronavirus, cei mai mulți dintre cei care cred în mască fiind votanți USR-PLUS (68,8%) și PNL (55,5%).

Sunteți de acord sau împotriva celor care protestează în stradă împotriva restricțiilor guvernamentale anti-COVID?

43,4% sunt împotriva celor care protestează, cei mai mulți dintre ei fiind votanți USR-PLUS (74,7%) și PNL (68,8%).

Pe de altă parte, 36,4% dintre români sunt de acord cu cei care protestează, cei mai mulți dintre susținători fiind votanți AUR (84,4%).

Metodologie

Sondajul a fost efectuat în perioada 30 martie -11 aprilie 2021 pe un eșantion național de 1.420 persoane, reprezentativ pentru populația adultă a României. Cercetarea a fost concepută și realizată de studenți ai facultăților de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor, Energetică, Electronică și masteranzi de la Comunicare Managerială și Studii Europene din Universitatea Politehnica din București.

Persoanele intervievate domiciliază în126localități urbane și rurale din toate județele țării.

Sondajul a fost coordonat de Bruno Ștefan, conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Formare pentru Cariera Didactică și Științe Socio-Umane din Universitatea Politehnica din București și președinte al Biroului de Cercetări Sociale.Cercetarea nu a fost finanțată de nimeni, fiind realizată cu scop didactic în cadrul cursurilor de sociologie.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „În ce (mai) cred românii. Sondaj BCS: „Credințe și valori în societatea românească””

Comentariile sunt închise.