Mitropolia Basarabiei a reacționat la decizia autorităților din Republica Moldova de a interzice slujbele religioase în interiorul bisericilor, solicitând premierului interimar, Aureliu Ciocoi, să anuleze această decizie, astfel încât să fie permisă oficierea slujbelor în biserici.
În data de 22.04.2021, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis- printr-o decizie (pripită zicem noi)- interzicerea oficierii sfintelor slujbe în incinta locașurilor de cult, în perioada 25.04.2021 – 11.05.2021, adică de la Sărbătoarea Floriilor până după Paștele Blajinilor, a precizat Mitropolia Basarabiei.
În acest sens, clericii și credincioșii Mitropoliei Basarabiei își arată dezacordul față de această decizie, printr-o scrisoare deschisă, postată pe site-ul oficial, și cer revizuirea hotărârii și permiterea oficierii sfintelor slujbe în biserici.
„Preoții nu au intervenit în organizarea Parlamentului, Guvernului și a altor instituții, de ce aceste instituții iau decizii care privesc Biserica, fără a o consulta măcar?”, se subliniază în scrisoarea deschisă.
Potrivit Mitropoliei Basarabiei, „o hotărâre, chiar și în numele binelui comun și al sănătății oamenilor, care ridică multe semne de întrebare, are multe neconcordanțe, este disproporționată și discriminatorie, trebuie anulată, revizuită și/sau înlocuită cu alta.
„Trebuie luat în calcul și faptul că, conform ultimelor sondaje și a recensământului, aproximativ 96% din populația Republicii Moldova sunt declarați creștini ortodocși. Drept urmare, prin această decizie, practic nedreptățiți și batjocoriți aproape 96% din cetățenii țării pe care ar trebui să îi reprezentați și să le apărați interesele, în numele, așa zisei griji pentru sănătatea lor, când piețele, magazinele, e.t.c sunt deschise, doar Bisericile închise. La cum s-a luat această decizie, putem cu tărie afirma că este o măsură luată strict împotriva Bisericii! Este o sfidare și un atac la adresa întregii Biserici Ortodoxe din țara noastră!
Toți clericii și credincioșii Mitropoliei Basarabiei sunt indignați și nedumeriți de măsurile luate de către autorități care, deși se declară credincioși, au un comportament ateu și iresponsabil, prin deciziile luate”, se precizează în document.
Scrisoarea deschisă este disponibilă aici.

- Basarabia: A fost pusă piatra de temelie a Catedralei şi a Centrului Cultural Românesc, la Bălți. Paraclisul va avea hramurile „Duminica Sfinţilor Români”, Sf. Ierarh Nicolae și Sf. Nectarie de la Eghina - 4 decembrie 2023
- Claudiu Târziu, la Alba Iulia: AUR este o mișcare de RENAȘTERE NAȚIONALĂ. Trebuie să mergem în Parlamentul European pentru a tăia capul hidrei - 2 decembrie 2023
- Samoilă Mârza, fotograful Marii Uniri - 1 decembrie 2023