Un bust al preotului martir Haralambie (Papa Lambru) Balamace a fost inaugurat, luni, la Corcea, în Albania, în cadrul unor evenimente dedicate Zilei Românilor din Balcani.
Prezent la eveniment, în calitate de președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni, senatorul Claudiu Târziu (AUR) a subliniat că părintele Balamace, erou al popoarelor român și albanez, ucis de către antarții greci în 1914, a luptat nu cu arma în mână, ci cu arma cuvîntului.
„De aceea trebuie să ne plecăm dinaintea numelui și mormîntului său, luîndu-l drept simbol de luptă națională pentru afirmarea identității noastre”, a îndemnat senatorul Claudiu Târziu, liderul AUR.
Acesta a precizat că Albania a făcut un pas foarte important pentru recunoașterea minorității aromâne autohtone înrudite cu România.
„Mă aștept ca, în continuare, autoritățile albaneze să facă demersurile necesare astfel încît aromânii să aibă școlarizare în dialectul aromân, slujbe bisericești, emisiuni la radio și TV în dialectul aromân și reprezentare parlamentară proporțională cu numărul lor (…)
Suntem un neam mare care se întinde pe întreg continentul european și, indiferent cum vor să ne numească unii sau cum alegem să ne numim noi înșine: români, aromâni, vlahi, meglenoromâni, istroromâni, vlahi, caravlahi, face parte din același neam, un neam puternic, un neam mândru, iar aromânii sunt ramura noastră cea mai mândră și jertfitoare”, a mai afirmat președintelele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României”, a spus senatorul Claudiu Târziu.
Părintele Haralambie Balamace, împreună cu fratele său, Sotir, şi alţi doi români au fost ucişi în noaptea Sfintelor Paşti a anului 1914, trupurile lor fiind desfigurate prin lovituri de baionetă.
Cei patru români fac parte dintr-o serie de circa 1.000 de români din sudul Dunării, preoţi, profesori, învăţători sau oameni simpli, care au luptat pentru apărarea identităţii naţionale, de limbă şi credinţă, în comunităţile în care vieţuiau şi care au plătit aceste eforturi cu preţul vieţii lor, după cum a relatat, recent, RostOnline.
În cadrul vizitei de la Corcea, delegația AUR a avut o întâlnire şi cu primarul orașului Corcea, la sediul Primăriei. Cele două părți au evidențiat relațiile de prietenie dintre Albania și România, precum și dorința Albaniei de integrare în UE. Primarul din Corcea, Sotiraq Filo, a mulțumit delegației române pentru ajutorul pe care România l-a acordat Albaniei de-a lungul istoriei sale, subliniind că este mândru de comunitatea aromânească din oraș, cu care are o foarte bună colaborare.
Senatorul Claudiu Târziu a salutat recunoașterea de către Albania a minorității aromâne, mulțumind pentru buna conlucrare cu numeroasa comunitate aromână din oraș. Acesta și-a oferit sprijinul pentru creearea de noi înfrățiri între Corcea și orașe din România, invitându-l pe primarul Sotiraq Filo să efectueze o vizită în ţara noastră.
Ziua Românilor din Balcani a fost sărbătorită între anii 1905 – 1948 și reluată în comunitățile istorice românești de la Sud de Dunăre, cu trimitere la momentul intrării în vigoare a Decretului Imperial de recunoaștere a drepturilor culturale, administrative și bisericești ale românilor balcanici (aromâni și meglenoromâni).
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024