Românii din Nordul Bucovinei păstrează tradițiile populare moștenite din generație în generație, un exemplu de astfel de sărbătoare fiind „ieșirea pe plai”, numită și simbria oilor, scrie publicația Zorile Bucovinei.
„Românii din cele patru cătune din această oază a românismului, orăşelul Crasna – Trăgean, Huta, Putna şi Suseni, ies pe plai la sărbătoare, în căruţe trase de cai, îmbrăcaţi în haine naţionale româneşti, unii cântă, alţii – dansează, iar păstorii, sub acordurile irepetabilei muzici populare, pornesc cu mioarele la păscut, păzite de un câine ciobănesc.
Încinşi în hora mare a datinilor străbune, crăsnenii obişnuiesc să verniseze şi expoziţii de obiecte de uz casnic, cu o vechime de peste 100 de ani – încorturi special amenajate şi înfrumuseţate, expun bucate tradiţionale bucovinene, costume veritabile naţionale, îşi demonstrează măiestria artistică, dansând şi interpretând cântece populare. Bucuroşi pregătesc pentru oaspeţi bucate tradiţionale româneşti – mămăligă, sărmăluţe, plăcinte cu brânză, mălai de porumb, mac râşnit şi unt de casă, iar pentru degustare brânză şi urda de la cele 4 stâne din localitate, servind întotdeauna oaspeţii cu miere, caş şi carne prăjită la grătar”, notează sursa citată.
- 14 octombrie. Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași - 13 octombrie 2024
- Peste 160.000 de pelerini au ajuns la Sf. Parascheva de la Iași și peste 50.000 așteaptă la rând, duminică, 13 octombrie - 13 octombrie 2024
- Toate buletinele emise în ultimii ani expiră pe 3 august 2031. Noua carte electronică de identitate va prelua și rolul cardului național de sănătate - 12 octombrie 2024