Școli virtuale, exclusiv online? Secretar de Stat în Ministerul Educației: O idee excepțională!

Secretarul de Stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, a salutat o propune privind înființarea unor școli virtuale pentru copiii aflați în situații speciale, pe care a caracterizat-o ca fiind o „idee excepțională”.

Declarația a fost făcută în cadrul unei întâlniri online cu profesorii, în luna martie, după cum anunță EduPedu.

A înființa „școli virtuale, exclusiv online, pentru copiii aflați în situații speciale” este „o idee excepțională”, de la asociațiile de părinți, a spus atunci secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion.

Potrivit acestuia, învățământul online, ca alternativă în situații speciale, cu siguranță va rămâne și cu siguranță va fi implementat.

„(…) Am descoperit cu această ocazie că acel copil poate să beneficieze de educație, e drept, nu în modul tradițional și poate nu sută la sută din ceea ce înțelegem noi, profesorii tradiționaliști, prin educație, dar copilul poate fi înscris la o școală virtuală la care, însă, să fie angajați profesori cât se poate de reali. Avantajul este că putem avea o școală în care să avem angajați profesori din orice colț al țării, cei mai buni, dacă se poate, astfel încât în situații excepționale copiii să poată beneficia.

Cam așa văd eu lucrurile cu îmbinarea dintre învățământul tradițional și cel la distanță, ca o alternativă în situații de criză, nu neapărat în situația unei pandemii. E de presupus că vom mai trece, dacă trăim mult, prin astfel de perioade și soluțiile deja le avem în minte”, a explicat secretarul de Stat, Sorin Ion, potrivit sursei citate.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost