Într-un mesaj fără echivoc, Federația ungară de fotbal a transmis, marți, că jucătorii echipei naţionale de fotbal a Ungariei nu vor îngenunchea înainte de începerea meciurilor.
Federaţia ungară de fotbal a explicat decizia spunând că această inițiativă este un protest politic, iar regulamentele UEFA şi FIFA nu autorizează politica pe terenuri şi stadioane.
„Regulamentele UEFA şi FIFA nu autorizează politica pe terenuri şi stadioane, lucru pe care MLSZ nu doar îl acceptă, ci îl şi susţine”, se precizează în comunicatul de presă transmis de Federația ungară, potrivit Agerpres.
În comunicat se subliniază, totodată, că respectul faţă de ceilalţi este una din valorile de bază ale sportului şi de aceea luptă de mulţi ani împotriva tuturor formelor de ură prin campania sa „Ura nu este în regulă”!
Comunicatul nu menţionează însă EURO 2020, competiţie care va debuta pe 11 iunie şi pentru care Budapesta este una din gazed, scrie sursa citată. Ungaria va juca la EURO 2020 în Grupa F, alături de Germania, Franţa şi Portugalia.
În ceea ce privește naționala României, reamintim că doar doi jucători au refuzat să se pună în genunchi înainte de meciul cu Anglia, în semn de solidaritate cu mișcarea Black Lives Matter (BLM).
Despre semnificația BLM, RostOnline a scris aici.

- Ceapă și salată cultivate de românii deportați în Siberia în urmă cu 80 de ani, păstrate la Banca de Resurse Vegetale de la Buzău - 5 decembrie 2023
- Basarabia: A fost pusă piatra de temelie a Catedralei şi a Centrului Cultural Românesc, la Bălți. Paraclisul va avea hramurile „Duminica Sfinţilor Români”, Sf. Ierarh Nicolae și Sf. Nectarie de la Eghina - 4 decembrie 2023
- Claudiu Târziu, la Alba Iulia: AUR este o mișcare de RENAȘTERE NAȚIONALĂ. Trebuie să mergem în Parlamentul European pentru a tăia capul hidrei - 2 decembrie 2023