Scriitorul și fostul parlamentar Varujan Vosganian și-a exprimat îngrijorarea cu privire la natalitatea din România, în contextul în care, în ultimii 63 de ani, la noi în țară s-au făcut 22,5 milioane de avorturi.
„M-am născut în anul 1958. Deși a avut o sarcină dificilă, mama a refuzat să facă avort. Nu la fel s-a întâmplat în România, de atunci încoace, în alte 22,5 milioane de cazuri. Numărul copiilor nenăscuți din 1958 până în prezent este mai mare decât populația stabilă de azi.
În România anului 2020 s-a născut cel mai mic număr de copii din ultimii nouăzeci de ani. Din trei prunculeți, doar doi devin prunci, ajungând să vadă lumina zilei, cel de-al treilea se reîntoarce, nenăscut, în întuneric.
Nu militez pentru interzicerea avorturilor. Dar mă rog ca un număr cât mai mare de femei să aibă tăria pe care a avut-o Elisabeta, mama mea”, a scris, pe Facebook, scriitorul Varujan Vosganian.
Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat, luni, în anul 2020, numărul născuţilor-vii înregistraţi la oficiile de stare civilă din România a fost de 178.630 copii, cel mai mic număr de născuţi-vii din 1930 până în prezent, după cum a relatat RostOnline.

- Banca austriacă Raiffeisen Bank confirmă că are probleme cu unele plăți în România. Pe rețelele sociale circulă informații privind întârzieri de salarii - 16 decembrie 2022
- Grupul psaltic „Tronos” al Patriarhiei, concert de colinde și cântece patriotice la Parlament. Senatorul Claudiu Târziu: Românii încă mai simt fiorul mistic - 16 decembrie 2022
- UPDATE/ Campanie de comemorare a eroilor Revoluției din 1989, CENZURATĂ de la difuzare. Răspunsul magazinului Cocor București - 15 decembrie 2022
Avortul este crimă.