FOTO/VIDEO. Dezastru în județul Alba! Zeci de persoane evacuate, drumuri blocate şi maşini luate de ape

Ploile torențiale au provocat un adevărat dezastru în județul Alba, bilanțul provizoriu anunțând zeci de case distruse, drumuri blocate și mașini luate de ape.

Zeci de persoane au fost evacuate, mai multe case au fost avariate şi inundate, mai multe autoturisme au fost luate de ape şi o serie de drumuri sunt blocate în urma inundaţiilor produse vineri în Munţii Apuseni, potrivit unui bilanţ transmis în cursul serii de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

„Au fost salvate 4 persoane şi 62 de persoane evacuate. Din fericire, până la acest moment, nu au fost raportate victim”, au precizat reprezentanţii ISU Alba, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, DN 74 Câmpeni – Cărpiniş este blocat de aluviuni. În oraşul Câmpeni sunt opt case şi două obiective socio-economice inundate, precum şi o stradă colmatată.

Sursa foto: ISU Alba

În oraşul Abrud, au fost inundate un subsol şi trei case, iar o stradă este blocată de copaci căzuţi. În satul Valea Săliştii sunt patru case inundate. În comuna Horea a fost inundată o casă.

În comuna Roşia Montană au fost înregistrate următoarele pagube: în satul Roşia Montană, o casă avariată, două case inundate, un drum colmatat, în satul Curături, o casă inundată, în satul Gura Roşiei, o casă avariată de o alunecare de teren şi două curţi inundate, în satul Cărpiniş, 11 case inundate, copaci căzuţi şi un drum surpat, iar în satul Dăroaia, cinci case inundate.

În comuna Sohodol, DJ 750A Sohodol-Gura Sohodolului este distrus pe 100-150 metri, în satul Poiana Sohodol este un drum surpat, iar în Gura Sohodol, patru case inundate.

În Munţii Sebeşului, în comuna Şugag, un drum comunal a fost colmatat. Au fost raportate mai multe autoturisme luate de ape pe raza judeţului.

Potrivit ISU Alba, în comuna Ocoliș au fost înregistrate inundații fără precedent.

În urma efectelor produse de căderile masive de precipitații decursul zilei de ieri, în comuna Ocoliș, 16 persoane au fost evacuate și 4 persoane salvate, 3 case distruse de viitură și 15 case grav avariate.

Drumul județean DJ750G care face legatura intre comuna Ocoliș si DN75 colmatat/distus pe mai multe porțiuni.

7 ofițeri și 60 de subofițeri au fost mobilizați de Urgenţă pentru a interveni în comuna Ocoliș cu 10 motopompe transportabile, 4 motopompe remorcabile și 10 mijloace auto, a anunțat, pe Facebook, ISU Alba.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost