Mii de italieni au manifestat, sâmbătă, în întreaga ţară împotriva introducerii de noi măsuri care afectează persoanele nevaccinate, cum ar fi obligativitatea permisului sanitar pentru accesul în spații publice, notează AFP şi dpa, citate de Agerpres.
„Libertate!” şi „Nu dictaturii”, au scandat manifestanţii de la Napoli, în sud, până la Torino, în nord, în timp ce la Milano, ei au strigat, în ploaia torenţială, „Nu paşaportului sanitar!”.
La Genova, manifestanţii au purtat stele galbene pe care scria „nevaccinat”.
„Mai bine să mori liber decât să trăieşti ca sclav”, se putea citi pe o pancartă în faţa Domului din Milano, în timp ce în centrul istoric al Romei alta prezenta o fotografie a porţii lagărului de exterminare de la Auschwitz (unde figurează inscripţia „Arbeit macht frei”, „Munca te face liber”), cu sloganul „Vaccinurile te fac liber”, scrie sursa citată.
Guvernul Italiei condus de Mario Draghi a decis, săptămâna trecută, ca permisul de sănătate să devină obligatoriu din 6 august, anunț ce a scos în stradă, joi noaptea, mii de italieni care au protestat față de această decizie.
După Franța, Italia confruntă acum cu decizia autorităților de a impune permisul de sănătate pentru accesul în instituții culturale, restaurante, săli de sport sau cinematografe, după cum a relatat RostOnline.
Proteste au avut loc, sâmbătă seara, și în România, peste o mie de oameni ieșind în Piața Universității pentru a manifesta împotriva dictaturii. Și în Franța au ieșit în stradă mii de oameni, protestând față de vaccinarea obligatorie sau de permisul sanitar.

- 16 martie. Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul - 15 martie 2025
- Claudiu Târziu (AUR), reacție la informațiile false vehiculate de presa de la Belgrad: Este incalificabil și inacceptabil ca într-o bătălie politică internă să fie denigrați și acuzați pe nedrept cetățeni români! - 15 martie 2025
- Ilie Bolojan acceptă achizițiile comune de armament în UE și convoacă CSAT la sfârșitul lunii martie - 14 martie 2025