Scriitorul Răzvan Codrescu a trecut la Domnul

O veste care mi-a secat cuvintele și mi-a umplut inima de amărăciune: Răzvan Codrescu nu mai este printre noi!

În ajun de Ziua Crucii, Domnul a îngăduit să-și lase crucea astei vieți și să se mute la cea veșnică.

Am pierdut un mare creștin și un mare patriot. Am pierdut un cărturar imens și un neobosit mărturisitor al eroilor, martirilor și sfinților din rezistența anticomunistă. Am pierdut pe unul dintre cei mai importanți teoreticeni ai Dreptei de la noi și un proeminent teolog. Am pierdut un poet sensibil și profund. Am pierdut o călăuză pe calea națională și un prieten de drum lung.

Ne rămîn cărțile lui, din care să căutăm a învăța mereu, și, pentru cei care l-am cunoscut bine, amintirile frumoase cu el.

Dumnezeu să-l numere cu drepții Lui!

* * *

De-a lungul timpului, i-am luat mai multe interviuri pentru diferite publicații. Vă recomand două, pentru a înțelege ce personalitate uriașă am pierdut azi.

Primul interviu este disponibil aici.

Al doilea interviu, aici.

De asemenea, reiau aici un fragment dintr-un text pe care l-am scris despre Răzvan Codrescu (pe numele saău din acte Adolf-Marian Vasile, n. 7 Mai 1959) cînd a împlini 55 de ani. E cea mai bună prezentare pe care i-o pot face pentru cei care nu l-ați cunoscut, nu l-ați ascultat în numeroasele lui conferințe, nu l-ați văzut în emisiunile tv și nu l-ați citit.

* * *

”…Răzvan Codrescu este un pedagog, atît ca formaţie profesională, cît şi în fibra sa intimă. Împărtăşeşte din ştiinţa şi din experienţele sale cu generozitate, tact şi stil, pentru a le oferi altora capete de orientare şi îmbunătăţire. A făcut-o de la catedră, o face ca eseist, traducător, jurnalist, scriitor şi editor. Şi se slujeşte de un dar special: oratoria sa e le fel de bună ca scriitura lui.

Este unul dintre oamenii al căror discurs liber, odată transcris, devine un text impecabil, de publicat în gazetă sau în carte. Cînd abordează o problemă, oricît de dificilă, dl Răzvan Codrescu dovedeşte o bună cunoaştere a domeniului, o mare limpezime a ideilor, un ireproşabil traseu logic, un discernămînt fin şi un curaj rar la intelectualitatea noastră de astăzi.

Am visat la prietenia cu dl Răzvan Codrescu înainte cu cîţiva ani de a-l cunoaşte faţă către faţă. M-a cucerit scrisul său din revista sibiană „Puncte Cardinale” – o veritabilă şcoală a Dreptei creştine postdecembriste, pe care a condus-o alături de regretatul Gabriel Constantinescu timp de două decenii. Intuiam că întîlnirea cu un astfel de om poate fi una formatoare, ziditoare, care îţi poate da un nou sens al vieţii. Şi nu m-am înşelat. Din anul 1999, de cînd ne-am văzut prima dată, am legat o prietenie nedezminţită pînă azi, care pe mine unul m-a îmbogăţit enorm.

Trecut la rîndu-i prin „şcoala” foştilor deţinuţi politic, încă de pe vremea adolescenţei – cînd a avut privilegiul de a-i cunoaşte pe dl Marcel Petrişor, dl Demostene Andronescu, Pr. Gheorghe Calciu, Aurel State, Simion Ghinea, Petre Ţuţea şi atîtea alte mari conştiinţe româneşti mărturisitoare şi jertfitoare –, dl Răzvan Codrescu a dovedit, în ultimul sfert de veac, o excelentă aşezare a discursului său pe temeiurile naţional-creştine, o consecvenţă ideatică şi principială fără fisură, o dăruire exemplară pentru lămurirea, în sens etimologic, a lumii româneşti. Fidel vechilor idealuri ale Dreptei creştine, a încercat să contribuie la naşterea, coagularea şi afirmarea unei noi elite conservatoare, a unei lamure capabilă să întoarcă întreg poporul pe făgaşul unei vieţi cu şi pentru Dumnezeu. Vrînd, deci, să facă binele şi fiind plin de talent şi hărnicie, s-a trezit în prima linie, nu din orgoliu sau mînat de interese impure. Calităţile sale l-au propulsat nu doar la conducerea unor publicaţii şi edituri, sau în postura de principal teoretician al Dreptei creştine, ci şi la vîrful cîtorva iniţiative de resurecţie a Dreptei culturale şi de articulare a Dreptei politice de la noi (fără să fie membru al vreunui partid), unele cu un oarecare succes, altele eşuate după un start promiţător. Chiar şi aşa, ar fi lăsat bucuros locul altora, spre a se dedica proiectelor literare proprii, dacă ar fi putut să-şi refuze prietenii.

Un om cu asemenea însuşiri şi cu un astfel de parcurs biografic are, inevitabil, inamicii şi detractorii săi. S-au găsit să-l conteste, să-l înfrunte şi să-l înjure nu numai adversarii ideologici ireductibili, ci şi unii dintre aceia care au crescut cu cărţile sale şi cărora le-a întins o mînă de ajutor.

Destui dintre cei care îi împărtăşeau ideile, dar se temeau să le susţină, ca să nu-şi piardă funcţiile sau sinecurile, ori să nu-şi compromită viitorul (academic, scriitoricesc, politic), pe scurt, să nu-şi „ardă imaginea”, au început să-l ocolească după ce a fost etichetat ca „legionar” şi „extremist” sau după ce li se atras atenţia că e o vecinătate primejdioasă. S-a ajuns pînă într-acolo încît nu i-au fost recunoscute nici meritele culturale lipsite de orice conotaţie politică, aşa cum bunăoară este traducerea Infernului lui Dante.

Răzvan Codrescu şi-a asumat condiţia de marginalizat de către establishment cu o nobleţe asemănătoare celei a Don Quijoţilot moderni care au înfundat puşcăriile comuniste, făcînd proba congruenţei dintre vorbă şi faptă. Şi nu e puţin lucru într-o lume în care a spune ce gîndeşti şi a face ce spui nu mai reprezintă o dovadă a tăriei de caracter, ci mai degrabă una de inadecvare sinucigaşă.”

 

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

3 comentarii la „Scriitorul Răzvan Codrescu a trecut la Domnul”

Spune-ți părerea

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: