Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că vaccinarea anti-covid va trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii din domenii esenţiale, anunță Agerpres.
„Nu este normal ca unii medici să dea mesaje anti-vaccin”, a mai spus Iohannis, într-o discuţie cu jurnaliştii care îl însoţesc la New York la Adunarea Generală a ONU.
În ceea ce priveşte restricţiile impuse de pandemia de covid, președintele Iohannis a arătat că acestea vor fi diferenţiate între persoanele vaccinate şi cele nevaccinate.
În acest context, şeful statului a spus că certificatul de vaccinare este soluţia pentru mai puţine restricţii.
Preşedintele Klaus Iohannis conduce, de marţi până joi, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care are loc la New York.

- Supraimpozitarea contractelor part-time ar putea fi neconstituțională. Fost președinte CCR: Este o încălcare a libertății muncii - 16 august 2022
- 16 august. Șfinții Martiri Brâncoveni. „Dacă am pierdut tot ce am avut în lumea asta, măcar SUFLETUL să ni-l păstrăm!” - 15 august 2022
- AUR pentru România! DAVID POPOVICI, dublu campion european. Cel mai rapid timp din ISTORIE! - 15 august 2022