A fost odată ca niciodată o grămadă de „deștepți” care și-au zis că mai bine stau ei în umbră și împing în față pe prostul satului. Ce și-au zis ei? Ăsta e așa de prost că o să putem să-l ghidăm și controlăm după cum vrem noi. Îl periem puțin, îi spunem că geniu mai mare ca el nu există și că ar fi cel mai bun conducător. El o să ne creadă, o să se umfle în pene și o să accepte să ne conducă. Dar noi, „deștepții”, tocmai asta urmărim, odată ajuns în funcție o să-l putem controla după cum avem nevoie, noi oricum vom beneficia și vom rămâne și cu mâinile curate, toate oalele o să se spargă în capul prostului.
Planul funcționează, prostul se vede pus șef peste grămada de „deștepți”. La început toate merg bine, „deștepții” își freacă mânile că le-a reușit planul. Doar că prostul își dă seama că are puterea de a tăia și spânzura după bunul plac. Oamenii cu capul pe umeri trag semnalul de alarmă, spun că prostul e periculos și că „deștepții” care l-au pus în funcție ar trebui să-l schimbe. Dar „deștepții” nu și nu, se pun scut în fața prostului și-l susțin. Ba mai mult, unii dintre ei vor să-i mai dea o funcție. Prostul se umflă și mai mult în pene, se consideră geniu, devine din ce în ce mai obraznic și impertinent. Oamenii cu scaun la cap trag semnale de alarmă tot mai des, dar degeaba. Sunt făcuți în toate felurile, retrograzi, extremiști etc.
Asta până când prostul vrea să-și răsplatească slugile care-l susțin și pentru asta calcă în picioare orice urmă de decență. Moment în care o parte din grămada de „deștepți” se trezesc la realitate și i se opun. Prostul vede negru în fața ochilor și trece la represalii.
Oamenii cu scaun la cap, etichetați în toate felurile până acum, deodată devin frecventabili pentru „deștepții” care s-au trezit un pic la realitate. Cele două tabere se aliază, acum se pune la cale bătălia care să-l dea jos pe prost din postul unde a fost cățărat de „deștepții” care credeau că-l pot controla.
Cum s-a desfășurat bătălia și dacă prostul a fost demis vă voi spune în episodul următor.
PS: Asemănările cu persoane și/sau evenimente reale e pur întâmplatoare.
- Cum este perceput Hezbollah de comunitatea creștină din Liban - 13 octombrie 2024
- Despre Lehi, organizația teroristă evreiască care a încercat să formeze o alianță cu naziștii - 11 octombrie 2024
- Un pastor luteran transgender vrea să rescrie Biblia și să o facă mai „incluzivă” pentru comunitatea LGBTQ - 7 octombrie 2024