FDA refuză publicarea datelor care au stat la baza aprobării vaccinului Pfizer împotriva gripei chinezești

Guvernul federal al SUA ferește compania Pfizer de orice răspundere, îi oferă miliarde de dolari, îi obligă pe americani să se vaccineze, dar nu vrea să facă publice datele care dovedesc siguranța/eficacitatea acestui vaccin.

Vaccinul împotriva gripei chinezești produs de Pfizer a primit aprobarea FDA (Food and Drug Administration, agenția care se ocupă cu siguranța alimentelor și a medicamentelor în SUA) la data de 23 august 2021. Procedura de aprobare a fost inițiată la data de 7 mai 2021. Documentația care a stat la baza aprobării are peste 329.000 de pagini.

Imediat după ce vaccinul a fost aprobat, un grup de peste 30 de oameni de știință din SUA au cerut FDA să facă publică toată această documentație, mai ales că FDA a promis în mod repetat „transparență deplină” în ceea ce privește vaccinurile Covid-19, reafirmând „angajamentul său față de transparență” atunci când a autorizat vaccinul Pfizer împotriva COVID-19.

Acest lucru nu s-a întâmplat, nici măcar o pagină din documenția Pfizer nu a fost făcută publică până la această dată. Așa că în luna septembrie 2021 firma de avocatură Siri & Glimstad a dat în judecată FDA pentru a-i face să pună la dispoziția publicului aceste documente.

Doar că la data de 15 noiembrie FDA a cerut judecătorului federal să-i permită punerea la dispoziția publicului a celor peste 329.000 de pagini în tranșe de 500 de pagini/lună! Asta înseamnă peste 20.000 de zile, adică abia în anul 2076 toate documentele vor fi disponibile publicului!

Deci FDA a avut nevoie de doar 109 zile pentru revizuirea documentației înainte de aprobarea vaccinului Pfizer, dar are nevoie de peste 20.000 de zile pentru punerea acesteia la dispoziția publicului.

Cam așa arată transparența promisă de FDA.

Sursa: Aaron Siri, partener în cadrul firmei de avocatură Siri & Glimstad


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost