Activitatea Alro Slatina, afectată de prețurile la energie și gaze. Sindicaliști: Peste 1300 de angajați, în somaj tehnic. Senatorul Claudiu Târziu: Cei care au permis această nenorocire sunt niște TRĂDĂTORI!

Aproximativ 1.300 de angajaţi de la Alro Slatina ar putea fi trimişi în şomaj tehnic, au anunțat sindicaliștii, după ce conducerea companiei a decis diminuarea activității de producție a aluminiului, în contextul situației excepționale de pe piețele de energie și gaze.

Aproximativ 1.300 de angajaţi de la Alro Slatina ar putea fi trimişi în şomaj tehnic în condiţiile reducerii producţiei de aluminiu din cauza problemelor cu energia electrică, a anunţat, miercuri, preşedintele Sindicatului „Aluministul”, Constantin Popescu, potrivit Agerpres.

Sindicatele vor organiza un miting de protest pe platforma din faţa sediului companiei. La miting, programat să aibă loc joi după-amiază, vor participa angajaţii fabricii din Slatina, sindicaliştii solicitând Guvernului „salvarea industriei româneşti”.

Sindicaliştii reclamă o situaţie „disperată” şi punctează că reducerea cu 60% a capacităţii de producere a aluminiului primar înseamnă „distrugerea aluminiului românesc”, deoarece repornirea şi redeschiderea unităţilor închise presupun costuri de sute de milioane de dolari.

Totodată, sindicaliştii arată că Alro reduce producţia din cauza energiei electrice „extrem de scumpe” şi a lipsei cantităţilor necesare de energie pentru susţinerea fluxului de producţie.

Sursa citată menţionează că au fost făcute demersuri la Guvern şi Preşedinţie pentru reglementarea situaţiei, însă deocamdată fără rezultat, şi îi solicită premierului „salvarea industriei româneşti”.

În urmă cu două zile, compania Alro a anunţat că îşi va diminua anul viitor activitatea de producţie a aluminiului primar, din cauza situaţiei de pe pieţele de energie şi gaze.

„Societatea anunță investitorii și publicul interesat că, în contextul situației excepționale de pe piețele de energie și gaze, Consiliul de Administrație a adoptat, în ședința din 27 decembrie 2021, programul de producție pe anul 2022.

Programul de producție se bazează pe câteva principii economice solide, precum prezervarea lichidității, îndeplinirea tuturor obligațiilor asumate de către companie, inclusiv plata la timp a salariilor, a impozitelor și taxelor și a serviciului datoriei pentru creditele angajate, precum și adoptarea unui model de business care țintește pe de-o parte să reducă dependența de energia electrică, iar pe de altă parte să mențină pe cât posibil portofoliul de produse, cu excepția celor neprofitabile sau cu marja de profit foarte mică.

În acest sens, activitatea de producție a aluminiului primar se va diminua, de la cinci hale de electroliză la doua hale, cu implementarea de măsuri tehnologice care să permită o repornire rapidă și eficientă atunci când condițiile de pe piețele de energie vor reveni la normal.

În ceea ce privește portofoliul de produse, societatea intenționează să păstreze sau chiar să crească portofoliul de produse procesate și să diminueze portofoliul de produse primare, astfel încât să rezulte un mix de producție echilibrat și eficient.

În anul 2022 se vor implementa și măsuri de reducere a costurilor și de eficientizare a activității, iar cantitățile de metal primar care nu vor mai fi produse, vor fi compensate parțial cu metal reciclat sau cu metal primar cumpărat de la terți”, se precizează în comunicatul transmis de Alro Slatina.

Senatorul Claudiu Târziu (AUR) a criticat în termini duri situația de la Alro Slatina.

„Economia națională – pe butuci! Alro Slatina își trimite 1300 angajați în șomaj tehnic și închide 60% din producție. Toți cei care au permis această nenorocire sînt niște trădători!”, a scris, miercuri, pe Facebook, copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu.

Reamintim că Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din România, a anunțat, la începutul lunii decembrie, că începe pregătirile pentru oprirea temporară a producției, deoarece se confruntă cu o situație excepțională din cauza prețului foarte mare la energie, gaz natural și energie electrică, după cum a relatat RostOnline.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost