Sâmbătă 11 decembrie, la biserica „Precupeții noi” din București, editura Contra Mundum va lansa oficial cartea „Opțiunea Benedict”, semnată de autorul american Rod Dreher, anunță R3Media.
Evenimentul, care va începe de la ora 17:00 și va beneficia de participarea părintelui Gheorghe Holbea și de a publicistului Cătălin Sturza.
„Ce opțiuni avem în fața totalitarismului din ce în ce mai evident? Cum ne păstrăm credința și valorile într-o lume tot mai ostilă acestor valori?”, se întreabă Editura Contra Mundum.
O parte dintre răspunsuri le vom găsi în paginile acestei cărți.
Iată o parte din prefața cărții, semnată de Rod Dreher:
„În aproape toată viața mea de adult, am fost un creștin credincios și un conservator asumat. Nu am văzut nicio contradicție între cele două, până când soția mea și cu mine l-am primit în brațele noastre pe primul nostru născut, în 1999. Nimic nu schimbă mai mult perspectiva unui om asupra vieții, decât să trebuiască să se gândească la ce fel de lume va fi aceea pe care o vor moșteni copiii săi. Și la fel s-a întâmplat și cu mine.

- De ce nu are dreptate Vasile Bănescu! - 27 ianuarie 2023
- Basarabia, simbol al destinului românesc - 24 ianuarie 2023
- Apel către preoții români din Ucraina și mitropolitul Longhin (Jar), aflat sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ucrainene, derivată a Patriarhiei ruse, să treacă în jurisdicția canonică tradițională a Bisericii Ortodoxe Române - 20 ianuarie 2023