Senatorul Claudiu Târziu (AUR): România lasă să se dărâme și ce a construit pe vremuri! Cazul barajului Răscolița, neterminat de 32 de ani

România lasă să se dărîme și ce a construit pe vremuri, a avertizat, duminică, copreședintele partidului AUR, senatorul Claudiu Târziu, un exemplu în acest sens fiind barajul Răstolița, lăsat neterminat de 32 de ani.

„Am fost, zilele astea, să văd în ce stadiu se află barajul Răstolița, pe care de 32 de ani nu reușim să îl terminăm. S-au făcut lucrări cînd și cînd, în funcție de guvernare. Aducțiunele și barajul sînt gata în cea mai mare parte, dar, de 9 ani, aici nu se mai face nimic. Pentru că nici un guvern nu a putut da o Hotărâre care să permită defrișarea unei bucăți de pădure pe unde se va întinde lacul de acumulare.

E bine însă că puterea politică, de orice culoare a fost, i-a protejat pe cei care au tăiat pădurile noastre, la ras, ilegal.

Barajul ar oferi încă o bună sursă de energie României, care azi suferă un mare deficit la acest capitol. În plus, ar mai apărea oportunități de turism, care să dea de lucru localnicilor.

Politica trebuie să fie făcută pentru oameni, cu mintea și cu inima numai la ei. Ca să afli nevoile și dorințele oamenilor, e necesar să umbli printre ei. Iar ca să dai curs acestor aspirații și urgențe, trebuie să iubești oamenii.

Noi, AUR, ne-am născut din rândurile românilor simpli, am întrat în Parlament cu ajutorul lor și îi vom sluji pînă la capăt, cu orice risc și indiferent de ce eforturi vor fi necesare. Pentru că îi iubim și ne aflăm permanent printre ei”, a scris, pe Facebook, copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost