Ţările Grupului de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria) şi probabil Bulgaria vor face tot posibilul la summitul european început joi să apere interesele familiilor afectate de creşterea preţurilor la energie, a declarat premierul ungar Viktor Orban, consemnează agenţiile EFE şi MTI, citate de Agerpres.
Potrivit sursei citate, premierul ungar a acuzat instituţiile Uniunii Europene pentru aceste creşteri de preţuri care afectează populaţia.
„Preţurile la gaze şi energie electrică au explodat în Europa (…) în mare parte din cauza proastei reglementări a Bruxellesului”, a subliniat Viktor Orban într-un mesaj video postat pe Facebook după începerea summitului la care unul din subiectele discutate de liderii statelor UE va fi această scumpire a energiei.
Aşadar cele patru state membre ale Grupului de la Vişegrad vor propune o reformă a regulilor de stabilire a preţurilor la energie, în sensul în care să fie protejată populaţia, a anunţat premierul ungar.
„Cehii, polonezii, slovacii, ungurii şi, probabil, bulgarii vom lupta împreună pentru a proteja interesele familiilor”, a precizat Viktor Orban.

- Premierul Ilie Bolojan a reafirmat sprijinul României pentru Ucraina, într-o convorbire cu omologul său, Denys Shmyhal - 9 iulie 2025
- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Măsurile guvernului lovesc în pilonii pe care orice stat responsabil și-i protejează cu sfințenie: familia tânără și cultura scrisă - 8 iulie 2025
- Dan Negru: Deficitul de empatie este mai periculos decât deficitul bugetar - 8 iulie 2025