De partea cetățenilor! Ungaria reduce preţurile la o serie de alimente. TVA zero la mâncare și gaze, taxe scăzute pe carburanți, în Polonia

Europa se confruntă cu un val de scumpiri cauzate în principal de creșterea prețurilor la energie, însă nu toate țările asistă pasiv la această situație, existând și exemple- cum este cazul Ungariei sau al Poloniei- unde guvernele încearcă să contracareze scumpirile prin măsuri care să protejeze cetățenii.

Guvernul de la Budapesta a anunțat, miercuri, prin vocea premierului Viktor Orban că reduce preţurile la o serie de alimente, începând de la 1 februarie.

„Am decis să intervenim asupra preţurilor a şase produse. Măsura vizează zahărul, făina de grâu, uleiul de floarea-soarelui, muşchiul de porc, pieptul de pui şi laptele”, a anunțat, pe Facebook, premierul Viktor Orban, a relatat agenţia EFE, citată de Agerpres.

Orban a subliniat că furnizorii cu amănuntul vor trebui să coboare preţurile la aceste şase produse la nivelul din 15 octombrie 2021.

Premierul a motivat măsura prin creşterea preţurilor la energie şi a adăugat că aceste alimente vor putea fi cumpărate la preţ redus începând din 1 februarie.

Pe de altă parte, Ungaria a stabilit deja un preţ maxim pentru benzina 98, care nu trebuie să depăşească 1,35 euro pe litru.

Și Varșovia luptă cu scumpirile

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a anunțat marți într-o conferință de presă o serie de măsuri pe care guvernul la va lua de la 1 februarie pentru a stopa criza prețurilor și a opri inflația, transmite publicația locală Gazeta Wyborcza, citată de Economedia.ro.

Astfel, principale măsuri anunțate de premierul Mateusz Morawiecki sunt:

  • TVA zero la mâncare;
  • TVA zero la gazele naturale;
  • TVA zero la îngrășămintele folosite în agricultură;
  • TVA scăzut de la 23% la 8% pentru carburanții auto.

Nimic de la București

În România, guvernul Ciucă nu a anunțat nicio măsură menită să contracareze creșterea prețurilor la energie și gaze. Deja românii au primit facturi uriașe la utililăți, iar la rafturi prețurile alimentelor au explodat.

De altfel, copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, a avertizat, miercuri, că scumpirea energiei a provocat deja creșteri usturătoare de prețuri la alimente, începînd cu cele de bază, iar spirala continuă, după cum a relatat RostOnline.

 

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost