Sindicatul Europol, despre verificarea măștilor purtate de români pe stradă: Polițiștii să REFUZE să aplice prevederi lipsite de claritate și de logică

Sindicatul Europol recomandă polițiștilor din stradă să refuze să aplice prevederi lipsite de claritate și de logică și să-și invite șefii să le arate cum se realizează controlul măștilor de protecție.

Polițiștii din sindicatul Europol explică, într-un comunicat transmis miercuri, că potrivit ultimei decizii CNSU prin care se interzise utilizarea măștilor textile, „Guvernul are pretenția ca polițiștii să verifice tipurile de măști de protecție folosite de cetățeni, dacă sunt conforme si se circumscriu noilor rigori”.

Dacă cetățenii vor purta măști de protecție textile, sunt pasibili de sancțiune contravențională.

„Partea ridicolă va fi atunci când polițiștii vor fi în fața cetățeanului și îi vor cere să prezinte masca la control. Asta pentru că există o gamă variată de măști de protecție, inclusiv textile, care conțin filtre de diferite tipuri pe care nu le pot identifica cu ochiul liber nici măcar cei care sunt de specialitate, nu mai vorbim despre polițiști care nici ei la rândul lor nu primesc de la unități astfel de măști de protecție.

Ce să mai vorbim despre riscul generat de scoaterea incorectă a măștii de protecție sau manipularea măștii pe durata procesului de verificare a acesteia. Nu există niciun fel de îndrumare cu privire la modul efectiv în care se va realiza controlul măștilor de protecție. Iar dacă MAI-ul nu a fost în stare să genereze o procedură de sistem cu privire la modul în care se realizează verificarea carantinaților, la aproape 2 ani de la declanșarea pandemiei, nu ne punem speranțe că „specialiștii” vor veni cu lămuriri în cazul noilor restricții cu privire la purtarea măștilor de protecție.

Sindicatul Europol recomandă polițiștilor din stradă să refuze să aplice prevederi lipsite de claritate și de logică și să-și invite șefii să le arate cum se realizează controlul măștilor de protecție. Pe toată durata pandemiei, profesia de polițist a fost cea mai versatilă. De la intenția ministrului Vela de a împărți Lumina sfântă de către polițiști, identificarea și transportarea celor care sunt surprinși în afara locuinței unde trebuiau să fie carantinați și până la noile sarcini de a verifica măștile de protecție, ne așteptăm că în curând, guvernanți să îi pună pe polițiși să efectueze teste PCR, să consulte persoane care prezintă simptome sau de ce nu, să efectueze operații pe creier acolo unde nu există chirurgi”, se precizează în comunicatul Europol.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost