O nouă tranșă de vaccin Pfizer, constând în 639.810 doze, ajunge, luni, în România, în contextul în care în depozite mai există peste 6 milioane de doze, din cele aproape 19 milioane recepționate până în prezent, iar săptămâna trecută autoritățile au anunțat că trebuie distruse aproape un milion de doze expirate.
Anunțul a fost făcut, duminică, printr-un comunicat de presă transmis de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva covid (CNCAV).
„Din totalul celor 639.810 doze de vaccin, 423.360 sunt doze destinate populației eligibile 12+, ready to use (care nu necesită reconstituire).
Până la acest moment, țara noastră a recepționat 18.854.699 doze de vaccin destinate populației eligibile 12+ produse de compania Pfizer, iar 12.703.638 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.
În România, alocarea dozelor de vaccin necesare imunizării populației se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare”, se precizează în comunicatul CNCAV.
Reamintim că, săptămâna trecută, coordonatorul CNCAV, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că aproape un milion de doze AstraZeneca au expirat și trebuie distruse, după cum a relatat RostOnline.
Pe de altă parte, duminică, în România s-au vaccinat 4.844 de persoane, din care 691 cu prima doză, potrivit datelor CNCAV.

- Lansare de carte: „Jurnalul unui psihiatru”, de dr. Galina Răduleanu, fost deținut politic - 26 mai 2022
- Banii dictează programele școlare? Ministerul Educației: Societatea civilă și mediul privat cu 50% din PIB-ul României au format alianța „O voce pentru educație”, pentru o reformă reală a Educației - 26 mai 2022
- Federația Română de Hochei, după incidentul cu așa-zisul imn secuiesc: Regulament schimbat, jucătorii din echipa națională trebuie să manifeste loialitate față de România și de însemnele oficiale ale statului român - 26 mai 2022
Aceste doze trebuie sa le plateasca Arafat,Citu si Gheorghita.