Costion Nicolescu, despre credință, la vremuri grele: Rugăciunile colective, tradiție a satului românesc

Rugăciunile colective, încastrate în datina ortodoxiei, reprezintă o tra­diție a satului românesc, toate marile evenimente, laice sau creștine, precum Boboteaza, Rusaliile, dar și molimele, inun­dațiile sau seceta, fiind în­­soțite de rugăciuni, explică etonologul și teologul Costion Nicolescu într-un interviu pentru Formula AS.

„O ieșire la vreme de restriște era o lucrare la care trebuia să vină toată lumea, adică să iasă tot satul, nu doar preotul cu doi cântăreţi. Trebuia ca toată comunitatea să fie adunată, ȋnchegată, la unison în rugăciune. Să-i dea, în felul acesta, putere și să fie auzită și ascultată de Dumnezeu. Oamenii știau că o rugăciune, cu cât e mai colectivă, cu atât e mai puternică. O cerere din toată inima, o cerere care nu e măruntă, ci e o cerere care necesită o intervenţie divină, de care depinde viaţa întregului sat.

Biserica era chemată să trimită forţa ei vindecătoare, tămăduitoare, ȋn toată comu­nitatea, cu aceste slujbe de sfinţire. Şi fântânile şi crucile trebuiau sfinţite, binecuvântate şi curăţate prin astfel de procesiuni, pentru că problema răului nu era pentru țăran o ȋntâmplare. Răul apărea ȋn lipsa unei lucrări bune. Când oamenii păcătuiesc, vin duhurile rele care lucrează ȋn fel şi chip, atacă satul și lumea toată. Și dacă răul vine de la noi, de la comunitate, atunci, credea țăranul român, tot noi, prin arma pe care o avem, prin biserică și rugăciuni, ieşim la atac şi vindecăm locul, vindecăm omul și toată natura.

Astăzi ne-am îndepărtat mult de felul acesta de a vedea lucrurile, unii pot să ȋl conteste, din diverse motive. E cert că suntem altfel educaţi, avem alte lucruri ȋn cap, suntem despiritualizați, individualiști. La sat, trăiai în comuniune cu toți – mai de voie, mai de nevoie, dar de obicei de voie, pentru că aveai credinţa necesară”, explică Costion Nicolescu.

Când natura se răzvrătea, țăranul știa că trebuie să iasă cu mic cu mare în drum, să strângă satul într-o rugăciune comună, care să ajungă, prin putere sporită, la Dumnezeu. Stihia care ne bântuie astăzi e pandemia. Ne rugăm, fiecare în parte, să-i facem față, dar oare vechile datini, ale mai multor glasuri înălțate spre Dum­nezeu, n-ar fi ele mai degrabă auzite în cer?, subliniază Costion Nicolescu.

Interviul integral este disponibil aici.