ACTUALIZARE ORA 21:30
Informația dată publicității de avocatul Gheorghe Piperea privind o decizie a instanței în privința secretarului de Stat Raed Arafat a devenit virală în scurt timp și nu a fost lipsită de reacții. Este sau nu Raed Arafat reprezentantul legal al DSU?
Iată precizările aduse, marți, de Curtea de Apel Alba Iulia:
„Referitor la dosarul 5.995/2/2021 aflat pe fond pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, la termenul de judecată din 28.03.2022 instanţa a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru DSU a domnului doctor Raed Arafat invocată de reclamantă în dosar, cu consecinţa anulării actelor de procedură depuse pentru DSU la dosar: întâmpinarea şi notele de şedinţă. Altfel spus, instanţa a constatat în urma verificării excepţiei invocate că din documentele depuse la dosarul instanţei până la termenul de judecată nu rezultă că domnul doctor Raed Arafat are calitatea de reprezentant al DSU”, se menţionează într-un comunicat transmis, marţi, Agerpres, de către Biroul de Relaţii Publice al CA Alba Iulia, anunță Știri pe surse.
Potrivit sursei citate, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant pentru DSU a lui Raed Arafat, documentele depuse în această calitate la dosar – întâmpinarea şi notele scrise – nu vor fi luate în considerare de către instanţă. Dosarul a fost înregistrat pe rolul CA Alba Iulia în ianuarie, la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.
Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 9 mai, notează sursa citată.
Pe de altă parte, Raed Arafat a scris, pe Facebook, că informația privind decizia instanței care contestă legitimitatea în fruntea DSU este falsă.
„Informațiile false circulate astăzi care contestă legitimitatea poziției mele de șef al DSU sunt un nou fake news menit să decredibilizeze activitatea instituției pe care o coordonez și a mea profesională, cât și personală!
Demontarea este ușoară, prezentând adevarul prin documentele legal emise la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și care demonstrează prin cel mai recent act în vigoare și în prezent, faptul că ocup pozitia 3 din structura de conducere a MAI, respectiv cea de „secretar de stat șef al Departamentului pentru Situații de Urgență”. De subliniat este faptul că numirea în funcție de secretar de stat este în atributul prim-ministrului, iar stabilirea poziției în structura de conducere aparține ministrului, asa cum reiese din documentul prezentat în anexă!”, a scris, pe Facebook, Raed Arafat.
Știrea inițială
Avocatul Gheorghe Piperea a anunțat, marți, pe Facebook, că un judecător de la Curtea de apel Alba Iulia a constatat, într-un proces declanșat de reclamanta Petruți Nicoleta Monica, că Raed Arafat nu este reprezentantul legal al DSU și, în consecință, nu poate semna acte juridice în numele și pe seama DSU.
La termenul următor (9 mai 2022) urmează să se discute cererea de denunțare ca false a înscrisurilor semnate de Raed Arafat prin uzurpare de calități oficiale.
„După toate probabilitățile, motivul pentru care judecătorul de la Alba Iulia este acela că Raed Arafat nu a fost niciodată desemnat oficial, de către premierii României, în funcția de șef al DSU.
Vă mai amintiți? Niciodată, în România, nu a fost oficial declarată epidemia, Pentru toate ceea ce ne-a fost livrat sub numele de „pandemie”, între 14 martie 2020 – 8 martie 2022 utilizându-se credința că este epidemie, iar Raed Arafat este șeful DSU și CNSU, precum și comandantul acțiunii. Adăugând că toate cele 24 de hotărâri de guvern care au instaurat și prelungit starea de alertă în cei doi ani de plandemie au fost anulate integral de curțile de apel din țară, înseamnă că tot ceea ce am trait a fost fărădelegea, nu vreo politică sanitară care să fi mimant măcar respectul legii, al Constituției și al drepturilor și libertăților omului”, a precizat avocatul Gheorghe Piperea.
Soluția, pe scurt:
„Ia act de manifestarea de voinţă a reclamantei în sensul renunţării la introducerea în cauză, în calitate de intimat sau intervenient, a Băncii Transilvania. Admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru DSU a dl. doctor Raed Arafat, cu consecinţa anulării actului de procedură întocmit, respectiv a întâmpinării şi notelor depuse, urmând ca DSU să fie citat pentru următorul termen de judecată. Potrivit prevederilor art. 61 al.1 şi 3 şi art. 63 Cod procedură civilă, admite în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de MAI, urmând ca din acest moment acesta să dobândească calitatea de intervenient în interesul pârâtului Guvernul României.Cu drept de recurs odată cu fondul. Prorogă pentru termenul viitor de judecată discutarea excepţiilor şi a cererii de denunţare ca fals a înscrisurilor semnate de dl. dr. Raed Arafat”.
Avocatul Gheorghe Piperea vorbește despre dosarul 5995/2/2021, despre care sunt disponibile mai multe informații aici.
- Raport CE privind combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești - 14 octombrie 2024
- VIDEO/ Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), alături de românii din Vidin, de sărbătoarea Sfintei Parascheva - 14 octombrie 2024
- OMS aprobă un vaccin anti-mpox pentru adolescenți, compania producătoare îl testează pentru copii cu vârsta de 2 ani. În 2022, autoritățile anunțau că boala se extinde în comunitățile homosexualilor - 14 octombrie 2024
La puscarie cu Arafat!