Vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege: De la 1 aprilie, le dăm consumatorilor de energie peşte, dar de anul viitor ar trebui să înveţe să pescuiască

Consumatorii de energie vor fi sprijiniţi de la bugetul de stat de la 1 aprilie, dar de anul viitor ar trebui să-şi reducă singuri facturile prin măsuri de eficienţă energetică, a afirmat, joi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), într-o conferinţă de profil, anunță Agerpres.

„Sunt convins că această criză energetică va accentua preocuparea şi investiţiile în eficienţă energetică. Preţul mare va determina consumatorii să se gândească la măsuri de eficienţă energetică, dar trebuie să vină şi din partea instituţiilor statului o preocupare şi un efort pentru informare şi creşterea gradului de conştientizare a importanţei acestei măsuri, la nivelul tuturor consumatorilor, de la cel casnic la cel mai mare consumator non-casnic. Nici nu ne putem imagina ce multă risipă există în acest moment”, a spus Bege, la conferinţa „Energia, prezent şi viitor”, organizată de Asociaţia Furnizorilor de Energie din România.

În ceea ce priveşte măsurile de la 1 aprilie, oficialul ANRE a precizat că se conturează o decizie finală, dar mai sunt „mici aspecte” de discutat la nivelul Executivului.

„Cred că săptămâna aceasta Guvernul va lua o decizie. Nu voi da detalii, pentru că nu este rolul meu să anunţ ceva, dar, trecând peste asta, trebuie să găsim repede nişte soluţii care vor avea efecte pe termen mediu sau lung, prin care să rezolvăm problema dependenţei faţă de importurile la gaze şi energie şi prin asta putem contribui la reducerea dependenţei Europei de importurile de energie. Să venim cu investiţii nu doar în generare”, a arătat Bege.

România şi-a propus să construiască cel puţin 6,9 GW de energie regenerabilă până în 2030, dar, în opinia acestuia, cu un cadru legislativ bine gândit, putem ajunge la 10-12 GW capacităţi noi de regenerabile până în 2030.

„Cred că este cazul ca şi investiţiile în eficienţă energetică să fie stimulate. Piaţa, consumatorii casnici, non-casnici, stimulaţi de creşterea preţurilor, vor merge în această direcţie, cred că e cazul ca şi din surse bugetare să se stimuleze aceste investiţii. Este aceeaşi poveste cu ‘dăm peşte maselor sau îi învăţăm să pescuiască’. Pe termen scurt, trebuie să le dăm peşte, de la 1 aprilie, ca să aibă ce să mănânce, dar poate deja pentru 2023 ar fi cazul să înveţe să pescuiască”, a conchis reprezentantul ANRE.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege: De la 1 aprilie, le dăm consumatorilor de energie peşte, dar de anul viitor ar trebui să înveţe să pescuiască”

  1. Corect , spus de etnicul maghiar , dar apropo de peste , chiar daca domnul in cauza s-a referit metaforic la zicerea biblica ” apropo ” de pescuit , sa nu uite si zicerea romana apropo de ” peste ” ca Pestele de la cap se impute si se curata de la coada ” , acum ramane de vazut daca simplu cetatean roman , va curata pestele ” de la cap ” sau tot de la coada fara sa se aleaga cu nimic. Cu respect pentru drept credinciosul maghiar cu citate ” biblice ” in cauza .

Comentariile sunt închise.