Panoul cu prima atestare documentară a orașului Cernăuți, copie după un document emis de Alexandru cel Bun, ÎNLĂTURAT din centrul orașului

Autoritățile din Cernăuți au înlăturat din Piața Centrală panoul cu copia privilegiului lui Alexandru cel Bun, care mărturisește prima atestare documentară a orașului, anunță Agenția Bucpress.

Conform unui comunicat de presă al Administrația Regională de Stat Cernăuți, transmis luni, 25 aprilie, pe pagina de Facebook, documentul cu prima atestare a orașului va fi înlocuit cu o imagine ce ilustrează drapelul ucrainean. În centrul drapelului ar urma să fie ilustrat un trident și stelele de pe steagul Uniunii Europene.

Potrivit lui Serghii Osaciuk, șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, care a venit cu inițiativa respectivă, acest nou simbol ar urma să amintească tuturor despre „dorința puternică și mișcarea rapidă a statului nostru către Uniunea Europeană”.

Cu toate acestea, decizia de a înlătura copia documentului emis de domnitorul moldav Alexandru cel Bun a stârnit indignarea comunității românești din ținut, notează sursa citată.

„Credeam că se clatină „Eliberatorul” din Piața Soborna, dar a căzut Alexandru cel Bun din Piața Centrală (documentul cu prima atestare a orașului Cernăuți). Cum spunea poetul: „Toate merg de-a-ndoaselea…”

„Ca răspuns la solidaritate românilor și ca plată pentru sângele vărsat de soldații etnici români, în războiul cu Rusia”.

„A dat Dumnezeu s-o vedem și pe asta la Cernăuți. Astăzi a fost scos din Piața Centrală panoul cu copia privilegiului lui Alexandru cel Bun, care mărturisește atestarea documentară a orașului. A stat frumos acolo din 2008, de la aniversarea a 600 de ani a orașului. De-acum nu se mai poate. Am știut până astăzi că orașul meu Cernăuți este ctitoria voievodului moldav Alexandru cel Bun. De-acum nu mai este?”

„Asta fiindcă orașul a fost înființat la 1185 de către Iaroslav Osmomâsl – cetatea Cern – lămuriri ce vin la postarea administrației regionale”

„Primarul așteaptă ajutoare din România, ce să zică??? Susținere necondiționată!”

„Adică, ieri a fost Ciucă și Aurescu la Zelenski, și azi au dat jos acel act?”

„Nimic întâmplător! Unul știa câți ani are stejarul din Cosmin, de parcă l-ar fi sădit moșu-su, altul a publicat că orașul Cernăuți a fost întemeiat la o mie o sută și ceva de Sveatoslav…. Și totul în ultimile zile!”

„Ţara e în război,dar baba îşi face cuafura. Salariile învăţătorilor,profesorilor le-au tăiat,pentru că nu au bani,acum de unde au găsit oare???”

Amintim că orașul Cernăuți a fost atestat documentar la 8 octombrie 1408 într-un privilegiu acordat de Alexandru cel Bun, domnitor al Moldovei (1400–1432), negustorilor din Liov.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Panoul cu prima atestare documentară a orașului Cernăuți, copie după un document emis de Alexandru cel Bun, ÎNLĂTURAT din centrul orașului”

  1. Poate astazi , dupa vizita domnului Presedinte de Senat , Catu la Kiev, vor da jos panoul cine stie ce importanta strategica are vizita domnului Catu. DAR ASTA DOVEDESTE INCA O DATA LIPSA DE RESPECT ATAT A STATULUI ROMAN FATA DE MINORITATEA ROMANA DIN UKRAINA CAT SI A STATULUI UKRAINIAN FATA DE STATUL ROMAN , ” STAT UKRAINAIN CARE ACUM PUNE SI CONDITII STATULUI ROMAN ” ARATAND IMPORTANT CINE ESTE DE RESPECTAT SI CINE NU , ADICA ” U.E ” , pe golaneste ” Eu sunt smecherul acum in zona , prostule , daca nu ai inteles ” O clasa politica de ” YES MENI ” , clasa politica romana care este luata in deradere , de altii tocmai ” pe principiul YES -MENULUI , UKRAINIAN FATA DE ” TATUCUL MAI NOU ACUM CEL AMERICAN ” FIINDCA PANA MAI IERI L-AU PUPAT undeva nu pot exprima pulic , unde dar se stie PE TATUCUL DE LA EST CARE LE-A DAT O TARA PE VREMEA LUI STALIN.Cu respect , pentru actorul ” ZELENSKI ” DA BINE IN FILMUL DE RAZBOI .

  2. Dupa ce a cucerit nordul Bucovinei, Ucraina vrea sa elimine tot ce este romanesc. Ucraina nu trebuie ajutata.

Comentariile sunt închise.