Parlamentul german a respins joi o lege care prevedea vaccinarea obligatorie împotriva coronavirusului a tuturor celor în vârstă de peste 60 de ani, transmite dpa, citată de Agerpres.
Votul a avut loc după câteva luni de discuţii publice şi după o dezbatere aprinsă în Bundestag, camera inferioară a legislativului de la Berlin.
Cancelarul Olaf Scholz îşi declarase susţinerea faţă de obligativitatea vaccinului pentru toţi adulţii, dar nu a depus un proiect de lege din partea guvernului, ci le-a permis parlamentarilor să vină cu propuneri pentru un vot liber.
Dintre partenerii din coaliţia de guvernământ, în special Democraţii Liberi au fost sceptici faţă de măsura respectivă. Tot joi urmează să fie supuse votului parlamentarilor şi alte variante, de la respingerea completă a obligaţiei până la înfiinţarea unui registru naţional de vaccinare, notează sursa citată.

- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Guvernul face prăpăd în economiile și veniturile românilor, doar ca să acopere falimentul statului - 15 iulie 2025
- Trump: SUA vor vinde sisteme de apărare antirachetă Patriot către UE, care le va furniza ulterior Ucrainei - 15 iulie 2025
- Comisia Europeană propune, miercuri, bugetul UE pentru următorii ani. Fermierii protestează la Bruxelles față de reducerea fondurilor pentru agricultură. Care este poziția României - 15 iulie 2025