Jurnalul medical BMJ a publicat o analiză semnată de un grup de nouă cercetători în care aceștia argumentează că toate regulile și restricțiile implementate în ultimii doi ani de zile provoacă mai mult rău decât bine.
Prezentăm mai jos rezumatul.
Politicile de vaccinare s-au schimbat dramatic în timpul pandemiei de COVID-19, odată cu apariția rapidă a mandatelor de vaccinare la nivelul întregii populații, a pașapoartelor naționale de vaccinare și a restricțiilor diferențiate bazate pe statutul de vaccinare.
În timp ce aceste politici au provocat dezbateri etice, științifice, practice, juridice și politice, a existat o evaluare limitată a potențialelor lor consecințe neintenționate. Aici, schițăm un set cuprinzător de ipoteze de ce aceste politici pot fi în cele din urmă contraproductive și dăunătoare.
Cadrul nostru ia în considerare patru domenii: (1) psihologia comportamentală, (2) politică și drept, (3) socioeconomic și (4) integritatea științei și a sănătății publice.
În timp ce vaccinurile actuale par să fi avut un impact semnificativ asupra scăderii mortalității provocate de COVID-19, susținem că politicile actuale privind vaccinurile obligatorii sunt discutabile din punct de vedere științific și sunt susceptibile de a cauza mai mult rău decât bine pentru societate.
Restricționarea accesului oamenilor la muncă, educație, transport public și viață socială pe baza statutului de vaccinare împotriva COVID-19 afectează drepturile omului, promovează stigmatizarea și polarizarea socială și afectează negativ sănătatea și bunăstarea.
Politicile actuale pot duce la o extindere a inegalităților economice și în materie de sănătate, pot avea efecte negative pe termen lung asupra încrederii în guvern și instituțiile științifice și pot reduce adoptarea viitoarelor măsuri de sănătate publică, inclusiv vaccinările COVID-19, precum și imunizările de rutină.
Impunerea vaccinării este una dintre cele mai puternice intervenții în sănătatea publică și ar trebui folosită cu moderație și cu atenție pentru a susține normele etice și încrederea în instituții.
Susținem că politicile actuale privind vaccinările împotriva COVID-19 ar trebui reevaluate în lumina consecințelor negative pe care le subliniem. Valorificarea strategiilor de abilitare bazate pe încredere și consultare publică și îmbunătățirea serviciilor și a infrastructurii de asistență medicală reprezintă o abordare mai durabilă pentru optimizarea programelor de vaccinare împotriva COVID-19 și, mai larg, a sănătății și bunăstării publicului.
Rezumat
Politicile obligatorii de vaccinare împotriva COVID-19 au fost utilizate în întreaga lume în timpul pandemiei de COVID-19 pentru a crește ratele de vaccinare. Dar aceste politici au provocat o rezistență socială și politică considerabilă, sugerând că au consecințe dăunătoare neintenționate și ar putea să nu fie etice, justificate științific și eficiente.
Prezentăm un set cuprinzător de ipoteze pentru care politicile actuale de vaccinare împotriva COVID-19 se pot dovedi a fi atât contraproductive, cât și dăunătoare sănătății publice.
Analiza noastră sugerează cu tărie că politicile obligatorii de vaccinare împotriva COVID-19 au avut efecte dăunătoare asupra încrederii publicului, a încrederii în vaccin, au dus la polarizării politice, la erodarea drepturilor omului, la creșterea inechităților și la scăderea bunăstării sociale. Punem la îndoială eficacitatea și consecințele politicii de vaccinare coercitivă ca răspuns la pandemie și îndemnăm comunitatea științifică și factorii de decizie să revină la abordări de sănătate publică nediscriminatorii, bazate pe încredere.
Introducere
Din 2021, politicile obligatorii de vaccinare au fost implementate și justificate de guverne și comunitatea științifică pentru a controla COVID-19.
Aceste politici s-au răspândit la nivel global și au implicat: mandate la locul de muncă (de exemplu, un mandat federal american „fără vaccin, fără loc de muncă”); permise verzi/pașapoarte de vaccinare care limitează accesul la activități sociale și călătorii (de exemplu, Israel, Australia, Canada, Noua Zeelandă și majoritatea țărilor europene); mandate implementate în școli (de exemplu, majoritatea universităților din America de Nord); restricții pentru cei nevaccinați (de exemplu, Austria și Australia); corelarea ratelor de vaccinare cu ridicarea restricții (de exemplu, Australia, Canada și Noua Zeelandă); acces diferențial la asigurări medicale și asistență medicală (de exemplu, Singapore); vaccinarea obligatorie la nivel național și amenințarea cu taxe, amenzi și închisoare pentru cei nevaccinați (de exemplu, Filipine, Austria, Grecia).
Motivul comunicat public pentru implementarea unor astfel de politici s-a schimbat de-a lungul timpului.
Mesajele inițiale despre vaccinarea COVID-19 s-au concentrat pe protejarea celor mai vulnerabili. Ulterior, odată ce a fost disponibilă o cantitate suficientă de vaccin, mesajul s-a schimbat rapid și s-a vorbit de pragurile de vaccinare necesare pentru a atinge imunitatea de turmă și a „încheia pandemia” și „a reveni la normal”.
La sfârșitul verii anului 2021, s-a trecut la o recomandare de vaccinare universală pentru a reduce presiunea asupra unităților de terapie intensivă. În Europa și America de Nord mesajele transmise fiind că pandemia nu dă semne să se încheie din cauza celor nevaccinați.
Vaccinurile împotriva COVID-19 au reprezentat un instrument eficient în timpul pandemiei, având în vedere datele științifice despre eficacitatea vaccinului în reducerea mortalității asociate cu COVID-19.
Cu toate acestea, rațiunea științifică pentru politicile generale de vaccinare obligatorie a fost din ce în ce mai contestate odată cu scăderea imunității celor vaccinați și cu apariția noilor variante ale virusului împotriva cărora vaccinurile aveau o eficacitate redusă.
Un număr tot mai mare de dovezi arată o scădere semnificativă a eficacității împotriva infecției (și transmiterii) la 12-16 săptămâni după vaccinare, atât cu varianta Delta, cât și cu Omicron, inclusiv în cazul celor care s-au vaccinat cu a treia doză.
De la primele rapoarte disponibile la mijlocul anului 2021, a devenit clar că atât persoanele vaccinate cât și cele nevaccinate, odată infectate, transmit virusul în rate similare.
Eficacitatea vaccinului poate fi, de asemenea, mai scăzută la grupele de vârstă mai tinere.
E adevărat că s-au înregistrat rate mai mari de spitalizare și de mortalitatea asociate cu COVID-19 în rândul persoanelor nevaccinate din toate grupele de vârstă, dar introducerea pașapoartelor de vaccinare și a mandatelor cu caracter general ignoră diferența extremă de risc între populații (beneficiile vaccinării sunt cele mai mari la cei în vârstă), fiind adesea justificate pe baza reducerii transmiterii și, în multe țări, ignoră rolul protector al imunității naturale, obținute în urma infectării cu virusul COVID.
Politicile privind mandatele și pașapoartele de vaccinare au provocat rezistență comunitară și politică, inclusiv proteste masive de stradă. O mare parte din mass-media din democrațiile liberale au etichetat aceste proteste ca fiind consecință a forțelor „antiștiinței” și „de dreapta”, oferind răspunsuri simpliste la probleme publice complexe.
În timp ce mandatele de vaccinare pentru alte boli există în unele situații (de exemplu, școli, călătorii (de exemplu, febră galbenă) și, în unele cazuri, pentru lucrătorii din domeniul sănătății), mandatele la nivel de populație, pașapoartele de vaccinare și restricțiile implementate în ultimii doi ani sunt fără precedent.
Aceste politici de vaccinare au fost în mare măsură prezentate ca oferind „beneficii” (libertăți) pentru cei vaccinați împotriva COVID-19, dar o proporție considerabilă de oameni consideră că accesul condiționat la sănătate, muncă, călătorii și activități sociale este discriminatoriu.
Există, de asemenea, semne îngrijorătoare că politicile actuale de vaccinare, mai degrabă decât să fie bazate pe știință, sunt conduse de atitudini sociopolitice care întăresc segregarea, stigmatizarea și polarizarea, erodând și mai mult sistemul social.
Evaluarea daunelor potențiale ale restricțiilor legate de pandemia de COVID-19 este esențială pentru a ne asigura că politica de sănătate publică și pandemie este eficientă, proporțională, echitabilă și justificată din punct de vedere juridic.
Complexitatea răspunsurilor publice la aceste noi politici de vaccinare, implementate în contextul sociopolitic unic al pandemiei, necesită evaluare.
Ce putem învăța din științele comportamentale?
Deși studiile sugerează că politicile actuale ar putea crește într-o oarecare măsură ratele de vaccinare la nivel de populație, câștigurile au fost cele mai mari la cei sub 30 de ani (un grup cu risc foarte scăzut).
Psihologia comportamentală sugerează că aceste politici sunt de natură să crească neîncrederea și să provoace reacții pentru a contracara ceea ce se crede a fi o amenințare nerezonabilă la adresa libertății cuiva. Un sondaj realizat în Regatul Unit și Israel, a constatat că vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 crește nivelul de furie, în special la cei care sunt deja neîncrezători în autorități, și nu fac nimic pentru a-i convinge pe cei deja reticenti.
Două experimente desfășurate în Germania și SUA au descoperit că un nou mandat de vaccin împotriva COVID-19 ar stimula activismul anti-vaccinare, ar reduce conformitatea cu alte măsuri de sănătate publică și ar scădea acceptarea viitoarelor vaccinuri voluntare împotriva gripei sau varicelei. Un al treilea experiment a constatat că mandatele selective au crescut reticența atunci când obiectivele de imunitate de turmă nu au fost explicate în mod clar, lucru pe care majoritatea guvernelor nu au reușit să-l comunice în mod adecvat și convingător, deoarece au schimbat mesajul de la obținerea imunității de turmă la ratele de spitalizare.
Concluzia este că vaccinarea obligatorie pentru COVID-19 riscă politizarea vaccinării și consolidarea neîncrederii în vaccinuri.
Disonanța cognitivă
În decembrie 2020, citând potențialul de reacție negativă și rezistență, directorul departamentului de imunizare al OMS a declarat: „Nu cred că ne imaginăm ca vreo țară să creeze un mandat pentru vaccinarea [COVID-19].”
Inițial majoritatea guvernelor au făcut declarații publice similare, doar pentru a-și schimba pozițiile, deseori brusc, în a doua parte a anului 2021, în timpul creșterii infecțiilor cauzate de variantele Delta și Omicron. Austria a fost prima țară care a anunțat un mandat național de vaccinare obligatorie a populației.
Disonanța cognitivă poate fi agravată de schimbarea din mers a mesajelor privind mandatul de vaccinare, care s-a concentrat inițial pe obținerea imunității de turmă pentru a opri transmiterea virală și a inclus mesaje publice conform cărora persoanele vaccinate nu pot obține sau răspândi COVID-19.
Lipsa unei comunicări clare, justificate și transparente, a contribuit la creșterea îndoielilo în cadrul publicului, mai ales pentru că guvernele făcuseră promisiuni că vaccinarea va asigura o „revenire la normal” și mulți oameni (în special cei mai tineri) se vaccinaseră pe baza acestor anunțuri.
Atunci când mandatele sunt percepute ca fiind lipsite de o bază științifică puternică, probabilitatea deteriorării pe termen lung a încrederii în instituțiile științifice și în organismele de reglementare este mult mai mare.
Un bun exemplu este lipsa de recunoaștere a imunității dobândite pe cale naturală, în ciuda dovezilor clare că imunitatea naturală oferă o protecție semnificativă, la fel ca vaccinarea.
Multe persoane cu imunitate naturală au fost suspendate sau concediate de la locul de muncă (sau forțate să plece) sau nu au putut să călătorească sau să participe la activități sociale, în timp ce transmiterea a continuat printre persoanele vaccinate.
Această inconsecvență a fost scoasă în evidență pe scară largă în mass-media americană conservatoare și de înclinație libertariană, ceea ce a dus la creșterea neîncrederii nu numai în baza științifică a politicilor de vaccinare, ci și în întreaga instituție de sănătate publică, inclusiv Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC).
Stigmatizarea ca strategie de sănătate publică
Din 2021, discursul public și politic a normalizat stigmatizarea persoanelor care rămân nevaccinate.
Liderii politici i-au evidențiat pe cei nevaccinați, acuzându-i că din cauza lor nu se încheie pandemia, că ei pun presiune asupra capacității spitalicești, că ei sunt de vină pentru apariția de noi variante care duc la infectarea persoanelor vaccinate, că din cauza lor e nevoie ca mandatele și restricțiile trebuie să continue.
Retorica politică a devenit moralizatoare, căutând un țap ispășitor și blamând pe cei nevaccinați folosind termeni peiorativi și promovând activ stigmatizarea și discriminarea pentru a crește rata de vaccinare.
Acest lucru a devenit acceptabil din punct de vedere social printre grupurile pro-vaccin, mass-media și publicul în general, care au văzut vaccinarea completă ca o obligație morală și o parte a contractului social.
Rareori există o discuție despre motivele pentru care oamenii rămân nevaccinați. Politica de vaccinare a creat o falie în societate, în loc să se folosească strategii adaptative pentru diferite comunități și grupuri de risc.
Încrederea în autorități și teoriile conspirației
Încrederea este unul dintre cei mai importanți predictori ai acceptării vaccinurilor la nivel global, inclusiv încrederea în vaccinurile COVID-19.
Datele arată că transparența cu privire la efectele negative ale vaccinurilor crește încrederea, în schimb, atunci când autoritățile sanitare nu sunt transparente, crește receptivitatea față de explicațiile alternative.
Politicile privind vaccinurile împotriva COVID-19 au potențialul de a eroda încrederea în vaccin și de a exacerba anxietățile sociale, frustrările, furia și incertitudinea.
Până la introducerea mandatelor de vaccinare împotriva COVID-19, multe comunități deja suferiseră în urma restricțiilor severe introduse, schimbarea repetată a regulilor erodând deja încrederea publicului în guvern, mai ales pentru că securitatea economică și mijloacele de trai le erau deja afectate negativ.
Toate acestea au avut loc în cadrul tendinței globale mai ample de creștere a inechităților dintre Nord și Sud, dintre bogați și săraci, precum și erodarea încrederii în instituții și experți.
Este probabil ca multe dintre explicațiile alternative, numite adesea teorii ale conspirației, să fi crescut în credibilitate atunci când politicile de vaccinare au fost implementate cu forță în 2021, creând o confirmare a faptului că guvernele și puterile corporative acționau într-un mod autoritar.
Cei care se opun mandatelor și pașapoartelor de vaccinare au mai multe șanse să aibă încredere scăzută în instituțiile guvernamentale și științifice, iar aceste convingeri și neîncrederea au crescut probabil din cauza înclinației politicilor de a justifica segregarea socială, creând noi forme de activism.
În plus, multiple percepții și logici sociale despre știință, tehnologie și puterea corporativă și guvernamentală au fost grefate în discuția publică despre vaccinurile COVID-19, în special legate de capabilitățile autorităților de biosupraveghere.
Acestea includ preocupări cu privire la adoptarea dispozitivelor de urmărire implantabile (inclusiv microcipuri), ID-urilor digitale, ascensiunea sistemelor de credit social și cenzura informațiilor online.
Pandemia COVID-19 se întâmplă să coincidă cu progrese tehnologice de anvergură care oferă capacitatea de noi forme de supraveghere în masă a statului. De exemplu, dispozitivele intradermice biocompatibile emergente pot fi folosite pentru a păstra evidența vaccinurilor, în timp ce microcipurile implantabile multifuncționale (care pot reglementa accesul la clădiri și plățile financiare, la fel ca telefoanele mobile) sunt acum disponibile pe piață.
Efectele politice și juridice ale mandatelor de vaccinare, pașapoartelor și restricțiilor
Erodarea libertăților civile
Politicile de vaccinare împotriva COVID-19 pe care le-am subliniat reprezintă o interferență largă cu drepturile persoanelor nevaccinate.
În timp ce unele guverne au introdus mandate și pașapoarte de vaccinare prin procesul democratic (de exemplu, Elveția, Austria, Franța), multe politici au fost impuse sub formă de reglementări, decrete, ordine sau instrucțiuni în cadrul stărilor de urgență și puse în aplicare în moduri care au permis decizii juridice ad-hoc.
Pașapoartele pentru vaccin riscă să consacre în lege discriminarea bazată pe starea de sănătate percepută, subminând multe drepturi ale indivizilor sănătoși.
Multe țări și-au înăsprit regulile care permit solicitarea scutirilor de vaccinare pe motive religioase, medicale sau filozofice.
Poate că cel mai important caz de până acum implică deportarea din Australia a lui Novak Djokovic, care intrase în țară pentru a participa la Australian Open 2022, în ciuda faptului că i se acordase o scutire medicală pe baza unei infecții anterioare documentate.
În timp ce instituțiile de presă au scos în evidență probleme din declarația sa oficială, ministrul imigrării a acceptat faptul că avea un test negativ COVID și că el prezenta doar un risc „foarte scăzut” pentru sănătatea australienilor.
Cu toate acestea, instanța a hotărât că era rezonabil ca ministrul să concluzioneze că prezența lui Novak Djokovic ar putea „încuraja sentimentul anti-vaccinare” și, prin urmare, ar avea un impact negativ asupra campaniei de vaccinare. Novak Djokovic a fost prezentat drept o amenințare la adresa „ordinii civile și a sănătății publice” din Australia.
Există, de asemenea, probleme semnificative de confidențialitate cu pașapoartele, care implică partajarea informațiilor medicale cu străinii.
După ce au fost create aceste precedente la nivel de populație, este de imaginat că ar putea fi extinse în viitorul apropiat pentru a include și alte date personale de sănătate, inclusiv teste genetice și dosare de sănătate mintală, care ar crea încălcări suplimentare ale drepturilor și discriminari bazate pe statutul biologic.
Pașapoartele pentru vaccinul COVID-19 au normalizat utilizarea codurilor QR ca o cerință reglementată de intrare în viața socială. În Franța și Israel, cetățenii dublu vaccinați și-au pierdut „statutul” atunci când autoritățile au introdus necesitatea unei doze de rapel pentru menţinerea şi extinderea acestora.
Polarizarea politică
Politicile privind vaccinarea împotriva COVID-19 au generat dezbateri intense, proteste de stradă în masă și au dinamizat noi mișcări populiste cu opinii politice variate.
Studiile arată că, deși mulți susțin aceste politici, alții le consideră în mod inerent coercitive, discriminatorii, disproporționate și contrar valorilor liberale ale autonomiei corporale, a libertății de alegere și a consimțământului informat. Este clar că politicile actuale sunt nepopulare pentru mulți, inclusiv pentru o parte a celor vaccinați, și că ele au devenit o sursă de furiecolectivă, în special pentru cei care au fost concediați de la locul de muncă sau izolați și excluși din viața socială.
Politicile privind vaccinarea împotriva COVID-19 pot influența alegerile viitoare. De exemplu, partidele de dreapta și populiste din Germania (Alternativa pentru Germania), Canada (Partidul Poporului) și Austria (Partidul Libertății) s-au declarat ferm împotriva segregării medicale.
După implementarea primei politici din lume de vaccinare obligatorie la nivel național în februarie 2022, Austria a suspendat-o cu 6 zile înainte ca poliția să impună amenzi (maximum era de 3.600 EUR), parțial din cauza preocupărilor legale, a protestelor de stradă în masă și faptului că rata de vaccinare nu s-a îmbunătățit semnificativ (20% dintre adulți rămân nevaccinați).
În 2022, Curtea Supremă a SUA a anulat mandatul federal privind vaccinarea obligatorie al administrației Biden ca fiind neconstituțional, cu puțin inainte de a intra în vigoare pentru 80 milioane de lucrători (deși a menținut mandatul pentru angajații din sistemul medical).
În Martinica și Guadalupe, pașapoartele de vaccinare au dus la luni de tulburări politice și proteste violente care amenințau stabilitatea guvernului francez. Unii cercetători chiar au susținut că mandatele și pașapoartele de vaccinare ar putea declanșa insurecție și război civil în Africa de Sud.
Integritatea științei și a sănătății publice
Erodarea principiilor cheie ale eticii și legii sănătății publice
Politicile actuale privind vaccinurile pot eroda principiile de bază ale eticii sănătății publice. Așa cum recunosc unii dintre cei care susțin mandatele, și spre deosebire de portretizarea mass-media conform căreia „cei nevaccinați sunt în întregime liberi să decline”, multe politici privind vaccinurile COVID-19 limitează în mod clar alegerea și funcționarea normală în societate a celor nevaccinați.
Acest lucru i-a plasat pe lucrătorii din domeniul medical într-o poziție incomodă, estompând granițele dintre vaccinarea voluntară și cea obligatorie. Este clar că mulți dintre cei vaccinați au făcut acest lucru din cauza consecințelor grave ale refuzului, cum ar fi pierderea locului de muncă și a mijloacelor de trai sau accesul la evenimente sociale și călătorii.
Conform eticii în domeniul sănătății publice, principiul proporționalității impune ca beneficiile unei intervenții în domeniul sănătății publice să fie mai mari decât neajunsurile. Ar încălca principiul proporționalității de a impune restricții semnificative de libertate în schimbul unor beneficii banale de sănătate publică, în special atunci când sunt disponibile și alte opțiuni.
Dovezile arată că eficacitatea vaccinurilor actuale împotriva COVID-19 în reducerea transmiterii este limitată și temporară, și că imunitatea naturală oferă, în linii mari, beneficii comparabile. Vaccinarea anti COVID are o rată de succes redusă în transmiterii virusului și este probabil mai mică decât s-ar fi așteptat sau ar fi sperat mulți.
Aceste probleme au fost discutate pe scară largă în arena publică, subliniind ideea că multe politici actuale de vaccinare nu mai sunt ghidate de cea mai bună știință, ci sunt mai degrabă folosite pentru a pedepsi persoanele care rămân nevaccinate și pentru a modela opinia publică. Unele guverne au recunoscut public acest lucru, să ne amintim de cuvintele lui Emmanuel Macron, președintelui Franței, care a declarat că scopul este „să-i enerveze pe [nevaccinați] … până la capăt. Aceasta este strategia.”
Erodarea încrederii în autoritățile care se ocupă cu supravegherea respectării regulilor
Vaccinurile împotriva COVID-19 au fost dezvoltate în timp record pentru a răspunde unei nevoi urgente de sănătate publică și au fost acceptate de miliarde de oameni, prevenind decesele, spitalizările severe și sechelele pe termen lung cauzate de SARS-CoV-2. Vaccinurile COVID-19 au generat de asemenea profituri de cel puțin 100 de miliarde de dolari pentru companiile farmaceutice, în special Pfizer.
Guvernele au refuzat să dezvăluie detaliile contractelor cu producătorii, inclusiv pentru doze suplimentare sau vaccinuri de „generația următoare”. Vaccinurile nu sunt, de obicei, aprobate decât după 2 ani de testare, dar având în vedere urgența pandemiei de COVID-19, noile vaccinuri ARNm COVID-19 au fost introduse în utilizare de urgență în Europa și America de Nord la sfârșitul anului 2020.
Există îngrijorarea că, profitând de criza generată de pandemie, politica privind vaccinurile este condusă mai degrabă de producătorii de vaccinuri, nu de comunitatea științifică.
De exemplu, în aprilie 2021, Moderna și-a informat investitorii că se așteaptă la o piață robustă și la profituri substanțiale datorate cererii de vaccinuri pentru noile variante de virus. În mod similar, CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, a sugerat că ar fi necesară o a patra doză de vaccin, fără date din studii clinice sau evaluări independente.
Toate aceastea se adaugă la neîncrederea populației în factorii de decizie cu privire la utilizarea vaccinurilor. Publicul nu a uitat de istoria delictelor farmaceutice corporative și a amenzilor penale și civile în miliarde de dolari, inclusiv în cazul Pfizer, rezultate în parte din practicile de marketing și denaturarea siguranței și eficacității medicamentelor.
Concluzii
Adoptarea noilor politici de vaccinare a provocat reacții adverse, rezistență și polarizare.
Discriminarea pe bază de vaccin și restricționarea accesului la educație, reducerea mijloacelor de trai, restricționarea accesului la servicii medicale a celor nevaccinați, mai ales dacă luăm în considerare limitările vaccinurilor actuale, este, fără îndoială, în contradicție cu principiile constituționale și bioetice, în special în democrațiile liberale.
Drepturile și libertățile individuale trebuie respectate chiar și în timpul urgențelor de sănătate publică. Politicile de vaccinare pot fi un instrument important în promovarea dreptului la sănătate, dar trebuie să fie proporționale și concepute pentru a atinge un obiectiv clar definit.
Unii dintre cei care susțin restricțiile actuale bazate pe statutul de vaccinare par să nu recunoască că măsurile luate sunt cu mult mai restrictive decât este necesar; că nu sunt eficiente în prevenirea transmiterii și protejarea sistemului de sănătate împotriva colapsului și și că există alte opțiuni disponibile pe lângă mandatele punitive, pașapoartele de vaccinare și restricțiile introduse de autorități.
După cum am arătat mai sus, credem că politicile actuale privind vaccinarea anti COVID au eșuat.
- Guvernul României e gata să cedeze controlul asupra unui sector strategic al economiei. Ce a negociat Ciolacu cu investitorii din Qatar și Emiratele Arabe - 21 aprilie 2024
- SUA: Camera Reprezentanților a aprobat un ajutor financiar de 95 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel și Taiwan - 21 aprilie 2024
- Mai multe explozii au fost auzite în diferite locații din Orientul Mijlociu - 19 aprilie 2024