Conf.dr. Lavinia Bratu (UMF „Victor Babeș”, Timișoara): Așa cum avem nevoie de un doctor pentru corp, avem nevoie de un duhovnic pentru suflet

de
Sursa foto: Lavinia Bratu/Facebook

Când am ȋn faţa mea un om care vine către mine şi care ȋşi pune nădejdea că aş putea să ȋl ghidez ȋn bine ȋn viaţa lui, mă rog la Dumnezeu să ȋmi arate calea, indiferent câte cursuri şi câte cărţi am citit, mărturisește conf.dr. Lavinia Bratu.

Eu aşa am ȋnvăţat să lucrez: să Îl pun pe Dumnezeu ȋnain­tea lucrării mele, şi atunci, cumva, am nădejdea că încep un lucru, din capul locului, cu bine, subliniază conf.dr. Lavinia Bratu într-un interviu realizat de Cristian Curte, pentru Formula AS.

Deși predă neuroștiințe și psihologie la Universitatea de Medicină „Victor Ba­beș” din Timișoara, fiind, așadar, un cercetător din linia întâi a științelor actuale, Lavinia Bratu vorbește adesea în public despre sfinți și credință. Pasionată de nutriție, domeniu în care a publicat câteva volume, îi îndeamnă pe cei din jur la post, dar și la rugăciune, fapt puțin obiș­nuit astăzi, pentru un cadru universitar.

„Eu cred că ne-am ȋmputernicit tare mult pe noi înșine şi nu e de mirare că nu ne regăsim cumva şi că rătăcim. Ați spus că e complicat să Îl găsim pe Dumnezeu ȋn această lume tumultuoasă, dar eu cred că putem face asta lăsându-ne un pic ȋn pace, mai tăcând un pic, mai ascultând un pic, ascultând chiar simpla bătaie a inimii. Din când ȋn când să ne pu­nem mâna pe inimă, să ascultăm cum bate şi să tăcem, ascultând-o. Ca să ne cunoaştem noi pe noi înșine, avem nevoie să ne liniştim puţin, avem ne­voie de timp cu noi, de un timp al nostru, de tăcere. Poate cel mai greu exerciţiu pe care ȋl avem de făcut ȋn ziua de astăzi, şi ştiu asta de la oamenii cu care lucrez, este să stăm cinci minute doar cu noi, ȋn linişte. Mulți sunt uluiți – cum adică să stau cinci minute? Uite aşa, să stai cinci minute, să vezi cum a fost ziua, ce te-a tulburat, ce te-a făcut fericit, ce ai de ȋnvăţat, să ȋţi dai răgaz să te cunoşti pe tine, ca mai apoi să poţi să treci, dacă vrei, la nivelul următor, la nivelul conştiinţei, dacă ȋmi e per­mis. Pentru că e firesc să creştem la nivel de conştiinţă, ca să ajungem la acel vârf, care este iubirea. Ceea ce Dumnezeu ne-a lăsat ca ȋnvăţătură este, cumva, misiunea fiecăruia dintre noi: iubirea pentru aproape ca pentru mine ȋnsumi.

Cum spunea părintele Teofil Părăian: ȋn momentul ȋn care vrei să-ți faci ordine ȋn viaţă, mai ȋntâi trebuie să ȋţi faci ordine ȋn minte. Ei bine, avem nevoie să ne facem o ­rân­­duială şi o ordine ȋn mintea noastră, cu atât mai mult cu cât trăim o stare de anxietate, o stare depresivă şi deznă­dăjduită, ȋn care tot mai mulţi dintre noi, mai ales tinerii, cad. Avem o ex­plozie de stări de depresie la copii, ȋn jurul vârstei de 14 ani, cum nu a fost niciodată până acum. Se ȋntâmplă, cu siguranţă, ceva rău ȋn vieţile noas­tre. De asta sunt conștienți și cei care studiază neuroştiinţe. Ei știu că acest creier cu care suntem dotaţi este un organ ȋntr-o permanentă schimbare, iar acum se ȋntâmplă ceva la nivelul lui funcţional, fiziologic. Pentru că sun­tem foarte mult cu ochii ȋn mediul digital, infor­maţia care vine odată cu digitalizarea ne transformă şi avem mare-mare ne­voie ȋn acest moment să nu lăsăm această tehno­logie să ne cunoască mai bine decât ne cunoaştem noi pe noi”

„Așa cum avem nevoie de un doctor pentru corp, avem nevoie de un duhovnic pentru suflet”

„Personal, atunci când am ȋn faţa mea un om care vine către mine şi care ȋşi pune nădejdea că aş putea să ȋl ghidez ȋn bine ȋn viaţa lui, de fiecare dată, eu mă rog la Dumnezeu să ȋmi arate calea, indiferent câte cursuri şi câte cărţi am citit. Eu aşa am ȋnvăţat să lucrez: să Îl pun pe Dumnezeu ȋnain­tea lucrării mele, şi atunci, cumva, am nădejdea că încep un lucru, din capul locului, cu bine. Desigur, nu se ȋntâmplă asta cu toţi colegii mei. Consilierea psihologică este un mod prin care anumite emoţii din viaţa noastră pot fi ȋnţelese mai bine, anumite situaţii pe care le parcurgem pot fi integrate mai bine, ca să putem să ne vedem, împă­cați, de viaţa noastră. Însă, pe lângă consilierea psiholo­gică, eu cred că avem nevoie întotdeauna şi de un părinte duhovnic pentru sufletul nos­tru. Aşa cum avem un doc­tor pentru corp, un psiho­log pentru minte, e nevoie să avem și un duhovnic pentru suflet. Dacă mă ȋntrebaţi, eu aşa văd lucrurile, aşa le tră­iesc. Dacă e să mă gândesc la ce se ȋntâmplă, ȋn general, în psihologie, nu aş blama pe nimeni, pentru că mă gân­desc că noi, cu toţii, am ră­tăcit cumva calea. Uneori ne place, nu ne dăm seama, să ne jucăm de-a Dum­nezeu. E foarte-foarte fină această consiliere psi­hologică, cu oamenii care vin către noi, și ar fi bine să ţinem cont de faptul că mintea omului se ȋm­bolnăveşte abia după ce inima şi sufletul lui sunt afectate (…).

Dumnezeu este tot ace­laşi ca și atunci când eram co­pil. Odată, acum vreo 20 de ani, când eram la facultate, am întâlnit o bătrână cu batic pe cap, care mi-a dat un sfat pen­tru toată viața. Eram ȋntr-o staţie de troleibuz. M-a văzut şi m-a ȋntrebat direct: „De ce eşti ȋngândurată, maică?”. I-am spus că, uite, am de re­zol­vat o problemă şi nu ştiu cum să fac, şi atunci ea mi-a zis aşa: „Maică, eu de câte ori sunt ȋncercată sau trebuie să mă duc undeva şi nu ştiu cum să fac şi mă frământ, iau ȋn mâna dreaptă mâna Maicii Domnului. Exact ca şi cum aş ţine de mână pe cine­va. Strâng tare şi acolo e Maica Domnului. Aşa să te duci şi tu, ţinând-o de mână pe Maica Domnului sau pe Mântuitorul Iisus Hristos, şi să știi că oriunde ai merge și orice ai avea de făcut, vei izbândi”.

Interviul integral este disponibil aici.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost