După 25 de zile fără hrană și peste 1.000 de kilometri parcurși pe jos, pelerinii plecați din Iași au ajuns la București. Cezar Elisei: Au fost zile de post, rugăciune și bucurie imensă

Pelerinii care au plecat în ziua de 7 mai din Iași, pe jos, spre București, au ajuns marți la destinație, reușind să se închine la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, după 25 de zile în care au parcurs peste 1.000 de kilometri, fără să consume alimente.

Cinci oameni, îndrumați de Cezar Elisei, preşedintele Asociaţiei Postului Terapeutic, au stabilit un adevărat record mondial, reușind să finalizeze acest pelerinaj pe jos fără să mănânce nimic aproape trei săptămâni.

Experiența a fost relată, pe Facebook, de Cezar Elisei, inițiatorul pelerinajului.

„Au fost 25 de zile lungi, dar deosebit de frumoase. Au fost zile de post, pocăință, rugăciune, strâns din dinți, durere, abținere, exaltare și bucurie imensă.

Postul acesta a fost cel mai ușor pe care l-am ținut vreodată. A fost un post nu scurt, dar deosebit de intim, curat, simplu, ceva ce poți face din inimă pentru Dumnezeu. Din acest motiv l-am simțit ca și cum nu a fost. Ca și cum mâncasem dimineață și acum nu mai aveam nevoie de alimente. Acest post de 25 de zile de fapt nu l-am ținut noi, cei care am participat la pelerinaj, ci l-a ținut cred însuși Domnul pentru noi. Nu am avut foame și nu am suferit din nici un fel din această pricină.

Din punct de vedere fizic au fost foarte multe dureri. Au fost câte una pentru fiecare pas și câte una foarte intensă pentru fiecare dimineață și seară petrecută pe drum. Cu toate acestea, în chip minunat, nu am avut bătături sau beșici. Nu am avut nici un fel de luxații sau probleme care să mă facă sau să ne facă să întârziem sau să amânăm. Picioarele s-au întărit puternic și au cunoscut o altă modalitate de a lucra – mult mai intens pentru Dumnezeu. Și au reușit să ne ducă unde am dorit.

Din punct de vedere sufletesc am avut ocazia și timpul necesar să ne revedem toate păcatele, toată viața. Ne-am spovedit lui Dumnezeu zilnic prin intermediul rugăciunilor spuse kilometru de kilometru. În ultimele trei zile am primit și certitudinea că parcursul nostru a fost bine primit de Dumnezeu și atunci m-am eliberat și de această întrebare.

Am avut bucuria de a nu fi deranjați de aproape nici un corespondent mass media, motiv pentru care am avut timp să cerem ajutorul lui Dumnezeu de a distribui informațiile pe care le aducem. Am primit din nou cu bucurie înțelegerea că acest demers trebuia realizat mai mult în liniște decât în lumina camerelor. Astfel am ajuns în liniște ieri la Catedrala Mântuirii Neamului unde am depus jertfa noastră la icoana Maicii Domnului și a Domnului Iisus Hristos și astfel s-a împlinit cel mai lung pelerinaj pedestru fără hrană din istorie.

  • 25 de zile
  • 1.311.000 pași
  • 1.017 km

Dumnezeu să ne ajute pe toți să mergem doar pe calea adevărului și să facem voia Tatălui. Postul și rugăciunea să ne fie unelte prin care discernem ceea ce este bun și prin care ne curățim de ce este rău.

Asociația Postului Terapeutic, entitate care are ca scop promovarea postului doar cu apă în România, va face demersuri pe mai departe pentru a promova beneficiile de neimaginat ale abținerii pe termen limitat de la hrană și pentru a ridica un centru de postire în țara noastră. Pentru detalii și modalități de susținere a cauzei noastre vă rog să vizitați www.asociatiapostului.ro”, a scris, pe Facebook, Cezar Elisei.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost