Peste 1.200 de copii și tineri au participat la hramul Mănăstirii Buciumeni, în județul Galați (FOTO)

Peste 1.200 de copii și tineri au participat la hramul Mănăstirii Buciumeni, din județul Galați, pelerinajul fiind la cea de-a 27-a ediţie, a anunțat Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Praznicul Sfintei Treimi adună an de an, la Sfânta Liturghie şi la convorbirile duhovniceşti care se desfăşoară în pădurea ce înconjoară Mănăstirea Buciumeni din nordul judeţul Galaţi, foarte mulţi tineri de la şcolile din judeţele Galaţi şi Brăila.

„Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Altarul de vară din mijlocul pădurii, în prezenţa tinerilor şi a numeroşilor credincioşilor veniţi special din multe zone ale eparhiei pentru a participa la această mare sărbătoare din codrii Buciumenilor.

Tinerii în mijlocul cărora s-au aflat mulţi preoţi veniţi din cele opt protopopiate ale eparhiei, au dat răspunsurile liturgice într-o frumoasă şi deosebită armonie.

Grupurile de copii participanţi la pelerinaj, îmbrăcaţi în frumosul port popular românesc, au interpretat cântece religioase şi patriotice.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi şi în mod special tinerilor, Părintele Arhiepiscop a tâlcuit evanghelia din această zi, subliniind totodată şi importanţa participării unui număr aşa de mare de tineri la sărbătoarea Sfintei Treimi în cadrul natural al pădurii de la cunoscuta şi îndrăgita mănăstire Buciumeni”, a precizat părintele Rareş Bucur.

Totodată, foarte mulţi copii au fost împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Domnului.

Întrucât în acest an, la data de 21 mai, la hramul istoric al Catedralei Patriarhale a fost proclamată canonizarea Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, paraclisul tinerilor din pădurea Buciumeni („Catedrala cu vitralii foşnitoare” – aşa cum a fost numit chiar de către tineri) a primit ca ocrotitoare spirituală această nouă sfântă.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost