Joi, 30 iunie, este anunțat un protest național față de scumpirea carburanților și față de compensarea de doar 50 de bani stabilită de Guvern.
Anunțul a fost făcut printr-un grup pe Facebook, care a adunat aproape 200.000 de participanți. Protestele vor avea loc atât în București, cât și în orașe din întreaga țară.
Pentru București, organizatorii spun că protestele vor avea loc în Piața Constituției, de la ora 17.00, respectiv în Piața Victoriei, de la ora 19.00.
În plus, participanții spun că vor bloca benzinăriile alimentând cu 1 leu, potrivit Antena3.
Protestul nu este unul politic, însă partidul AUR și-a exprimat solidaritatea cu participanții la protest.
„Suntem solidari cu protestul perfect justificat al societății civile. Prețurile la carburanți s-au dublat, iar un guvern de doi lei dă românilor 50 de bani „reducere”. Ajunge cu bătaia de joc!”, a informat, pe Facebook, partidul AUR.
Reamintim că Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) a solicitat Guvernului României plafonarea preţurilor la motorină şi benzină, după modelul Ungariei, după cum a relatat RostOnline.
În schimb, Guvernul a decis să compenseze prețul carburanților cu 50 de bani, jumătate din această reducere urmând să fie decontată de stat.

- Ce mai învață copiii la școală - 7 martie 2023
- Banca austriacă Raiffeisen Bank confirmă că are probleme cu unele plăți în România. Pe rețelele sociale circulă informații privind întârzieri de salarii - 16 decembrie 2022
- Grupul psaltic „Tronos” al Patriarhiei, concert de colinde și cântece patriotice la Parlament. Senatorul Claudiu Târziu: Românii încă mai simt fiorul mistic - 16 decembrie 2022