Se discută din nou despre frunză ca brand de țară al României. Vrem ceva care să ne reprezinte, dar și cu care să luăm ochii străinilor. Vrem ceva cu care să ne mândrim. Ne punem mari speranțe în frunza asta.
Cred că e o alegere bună. Suntem în pas cu curentul eco dacă defilăm cu frunza. N-avem nevoie de haine. Hainele se produc prin metode industriale, deci poluante. Cămăși la Brainconf și pantaloni la Secuiana. Dar ce, noi mai producem ceva în România? Mai avem industrie? Am scăpat de astfel de preocupări neprietenoase cu mediul și producătoare de CO2. România a devenit unul dintre cei mai mici poluatori din Europa, după ce a scăpat de cea mai mare parte din industrie. E bine. Cu frunza suntem eco, integrați frățește cu natura și absolutul. Mai mult chiar, putem participa cu ea la orice marș al mândriei lgbt. E versatilă frunza.
Din 2667 soiuri românești de legume mai avem doar 20. În rest importăm semințe pe bani grei. Alții fac verzișori buni din frunze. Noi ne-am cam pierdut frunzele noastre, adică o mare parte din patrimoniul genetic legumicol. Lasă că e bine așa. Naționalismul nu e bun. Ce să facem noi cu frunzele și legumele noastre, când putem cumpăra de la alții frunze mai frumoase?
Poate vor zice unii că nu suntem chiar frate cu codrul și că ne sabotăm singuri frunzele tăind păduri într-o frenezie. Cred că trebuie să privim nuanțat lucrurile. Se taie mult la rășinoase, dar ce, este asta o problemă? Acele de brad oricum nu arată a frunze. În plus, te pot înțepa în ochi dacă nu ești atent. Mai bine să scăpăm de ele. Rămânem cu foioasele care produc frunze adevărate, nu ace nefolositoare. Dar apropo de utilitate, oare n-am putea scăpa și de foioase? Să le tăiem și pe astea și să punem ceva cu adevărat util în loc. Dar ce? Cum ce? Vom afla asta dintr-un studiu de fezabilitate plătit cu bani grei.
Apropo de păduri, dacă tot le tăiem și dacă tot am lăsat urșii să se înmulțească în mod aberant, oare nu am putea să domesticim aceste animale? Am rămas cu animalele domesticite în preistorie, în epoca de piatră: calul, vaca, găina. Parcă nu am mai progresat deloc pe zona asta. Hai să rupem gura târgului mondial și să domesticim ursul! Uite ăsta proiect de țară îndrăzneț. Oricum avem nevoie de forță de muncă, mai ales în construcții. De ce să aducem pe șantierele patriei vietnamezi și nepalezi care abia ridică găleata cu mortar, când Moș Martin ar face asta doar cu unghia de la degetul mic? În plus, ursul nu emigrează în Vest. Nu are buletin. Cu urșii rezolvăm și imigrația și emigrația. Apoi, ursul se înmulțește ușor, căci nu are nevoie de educație sexuală. Rezolvăm și criza demografică, fără să dăm de la buget vouchere pentru mămici. Da, cu ursul putem împușca mai mulți iepuri.
Frunza ca brand de țară e chiar potrivită. E ceva onest și sincer în treaba asta. Atât ne-a mai rămas: frunza. Putem cânta la ea, căci românul s-a născut nu doar poet, ci și cântăreț. Negrii americani bătuți de soartă au inventat blues-ul. Noi, românii, putem fluiera a pagubă din frumoasa noastră frunză. Să dăm și noi ceva patrimoniului imaterial al lumii: doinitul din frunză, fluieratul a pagubă. Săraci și cinstiți. Mai mult săraci, decât cinstiți. Sau săraci pentru că am fost conduși de necinstiți. În fine, nu mai contează. Ne-am despărțit de materialism. Cu frunza am intrat în post-materialism, în post-modernitate, în post-industrialism. Cu frunza am intrat în post. E mai bine așa. E chiar mai sănătos. Energie verde.
Apropo de energia verde, oare n-am putea naturaliza planta de coca în România? Am auzit că dacă mesteci frunze de coca nu mai simți oboseala, nu mai ai nevoie de mâncare sau băutură. Cică poți munci ore întregi mestecând frunze de coca. Nu ne-ar mai păsa de criza energetică, de anunțata criză alimentară sau de criza de încredere în politicienii bine intenționați care mor de grija noastră. Am mesteca frunze la greu și din greu. Nu am mai simți frigul sau foamea. Dacă tot vrea UE să elimine vacile mega-poluante prin pârțurile lor, am putea să le luăm locul ca rumegătoare.
Dacă tot scăpăm de rășinoase și foioase, am putea planta în loc coca. Hai că de data asta nu mai e nevoie de studiu de fezabilitate. Iaca, am găsit soluția!
Am putea să mestecăm frunze de coca în timp ce ne uităm la TV și tăiem frunze la câini. Credeți că e ușor să zapp-ezi printre sute de canale? Credeți că e ușor să scrolezi ore în șir cu degetul pe telefon? E nevoie de anduranță să sari de la una la alta și să metabolizezi toată propaganda care se revarsă spre tine. Mestecatul de coca poate fi o soluție.
Apropo de soluții, cred că planta de coca nici nu are nevoie de irigații ca să crească. Nu vedeți ce greu vin banii din PNRR? Domnule Daea, faceți ceva! Și ca să nu depindem de lanțurile de hyper-marketuri străine, am putea pune la dispoziția populației frunzele de coca prin rețeaua de aprozare Unirea.
Domnule prim-ministru Ciucă, vă rog trimiteți-l pe Aurescu de la Externe până în Bolivia să culeagă câteva plăntuțe de coca și să le aducă în România. Apropo de Aurescu și platoul continental, e bine că am rezolvat-o și cu gazele din Marea Neagră. Vom lăsa niște mari poluatori internaționali să se murdărească extrăgându-le. Rămași curați și eco, vom cumpăra gaze la prețul pieței internaționale, ca orice țară care nu deține resurse. Dar ce, noi mai avem nevoie de gaze? Lasă să se murdărească alții cu ele și să-și alimenteze industriile mega-poluante cu gazul nostru. Să-l dăm nemților din spirit de solidaritate european, căci oricum ei știu mai bine ce să facă cu el. Mai bine să rămânem cu frunza noastră eco.
Suntem asemeni unui tufiș rămas într-o frunză. Ne-am pierdut foliajul, dar ne-au rămas crenguțele tari și drepte în bătaia vântului. Pe aici nu se trece! Ei, aș! Visez. De unde crenguțe tari și drepte? Mai degrabă de la spinările moi și îndoite am rămas fără frunze, fără legume, fără petro-chimie, fără industrie grea, fără capacitatea de a ne exploata resursele, fără anvergură pe plan internațional.
În timp ce Ungaria, o țară mică și cu o populație cam pe jumătate decât a României, lasă impresia că joacă la nivel mare, că e un nexus între UE și Rusia, atrage investiții și are țara împânzită de autostrăzi, România nu lasă nicio impresie. Suntem invizibili, bine camuflați în spatele frunzei. Ne-am făcut una cu natura, cameleonic. O fi o strategie șireată prin care stăm la pândă ca să împușcăm potul cel mare, vor crede unii. Ei, aș! Mă îndoiesc că suntem capabili de așa ceva. E mai degrabă tactica slugii care vrea să treacă neobservată pentru a putea ciupi câte ceva din resturile de la masa celor puternici.
Am ajuns ca în picturile medievale care îi reprezintă pe Adam și Eva în grădina Raiului: ne acoperim pudic cu o frunză părțile rușinoase. Pe de altă parte, dacă vrem să acoperim toată mizeria care există în România, ne-ar trebui o frunză gigantică. Sau poate că frunzulița ca brand de țară vrea să arate tocmai deschiderea și transparența noastră. În afara acestei frunzulițe, totul e la vedere, totul e gol. Nu mai avem nimic pe noi sau în noi. De fapt, nu mai avem ce s acoperim.
Bate vântul frunza-n dungă, spune un vers eminescian. Doar să nu bată prea tare.
EMIL TÂRÂLĂ
- Mitropolia Basarabiei: Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă la București, Chișinău și Iași, cele trei capitale românești cu importanță istorică deosebită - 25 aprilie 2024
- In memoriam Ion Gavrilă Ogoranu. Lansarea romanului „IUDA”, scris în anii rezistenței din munți - 25 aprilie 2024
- Viktor Orban, la conferința CPAC de la Budapesta: Ordinea mondială liberal-progresistă ar putea fi înlocuită în acest an cu una suveranistă - 25 aprilie 2024