Guvernul de la Budapesta contribuie la achiziționarea Vodafone Ungaria. Tranzacția este considerată de importanță strategică națională

Compania Vodafone a anunțat, luni, vânzarea afacerii sale din Ungaria pentru suma de 1,8 miliarde de dolari, reprezentanții guvernului de la Budapesta confirmând participarea la această tranzacție, pe care o consideră de importanță strategică națională.

Vodafone a precizat în comunicat că  a convenit termenii acordului cu cei doi cumpărători, firma de stat Corvinus Zrt şi operatorul 4iG, ambele din Ungaria, potrivit agenției Reuters, citată de Agerpres.

„Guvernul ungar are o strategie clară a a crea un campion naţional ungar în sectorul IT”, a afirmat directorul general al Vodafone, Nick Read. Tranzacţia ar urma să fie finalizată până la finalul acestui an.

Tot luni, ministrul ungar al Dezvoltării Economice, Márton Nagy, a anunțat că statul ungar va contribui la achiziţionarea companiei Vodafone Ungaria, a informat agenţia ungară de presă MTI.

Potrivit sursei citate, după anul 2010, guvernele Ungariei au avut întotdeauna ca obiectiv să crească puternic cota de proprietate ungară în sectoarele de importanţă strategică naţională, iar dacă a fost posibil, să devină acţionari majoritari. Acest obiectiv guvernamental a fost deja atins în sectoarele bancar, energetic şi media, iar acum există o oportunitate pe piaţa telecomunicaţiilor, pentru ca o companie ungară in care statul deţine o parte din actiuni să devină un factor important.

În comunicat se arată că, în vederea acestui demers, Márton Nagy, ministrul ungar al Dezvoltării Economice, care exercită dreptul de proprietate, a solicitat companiei Corvinus Zrt. să achiziţioneze pachetul minoritar de acţiuni, respectiv 49%, al Vodafone Magyarország Távközlési Zrt. Ca un prim pas, a fost încheiat un acord preliminar fără caracter obligatoriu între Corvinus Zrt, Vodafone Europe BV şi 4iGNyrt.

De asemenea, documentul precizează că ministrul consideră că tranzacţia poate fi calificată ca fiind de importanţă strategică naţională în interes public şi, prin urmare, propune Guvernului ungar să ia o decizie în acest sens.

În urma finalizării achiziţiei, vor fi asigurate toate condiţiile pentru crearea unei companii ungare aflată în proprietatea statului, lider de piaţă în sectorul telecomunicaţiilor din Ungaria, se mai arată în comunicatul ministrului ungar al Dezvoltării Economice.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost