Istoricul Marius Oprea dezvăluie că la Pitești a fost inaugurat un monument dedicat „eroilor Securității”, acest fapt semnificând victoria definitivă a Securității, învinșii fiind „România și poporul ei, cu sute de mii de morminte fără cruce”, notează R3Media.
„Lumea e cu ochii pe funeraliile reginei Elisabeta a II-a, sau pe ofensiva ucraineană. În ţară, cei mai mulţi români sunt cu ochii pe preţuri, pe cei 50 de bani la litrul de carburant – se mai dau, sau nu se mai dau? Guvernul nu s-a hotărît încă. Mai are două zile la dispoziţie şi românul trebuie să stea cu nervii întinşi, pînă în ultima clipă. Alte veşti: pensionarii viitorului află că, în conformitate cu cele prevăzute în PNRR, ”rezilienţa şi reconstrucţia României” va însemna pensii mai mici pentru ei. Şi mai tîrzii. Cine mai stă să se gîndească la morţi, cînd viii nu ştiu de unde să apuce viaţa, care se scumpeşte de la o zi la alta?
În această vînzoleală tristă şi cenuşie, care anunţă vremuri precum cele pe care le-am trăit sub Ceauşescu în anii ’80, inclusiv frigul din case şi o foame care de astă dată nu e pentru că nu ai ce cumpăra, ci nu ai cu ce, singurii care nu au problema zilei de mîine ridică monumente. În această agitaţie deprimantă, am trăit să văd cum Securitatea învinge. Cum calcă pe morminte fără cruce, cum le ridică monumente torţionarilor.
Cum altfel, decît o victorie a lor, poate fi interpretat faptul că foştii securişti sînt socotiţi, nu de azi, ci de mai multă vreme oameni care „au folosit; arma informaţiei pentru a opri şi contracara ameninţările la adresa naţiunii române”, cum spune un ziar on-line local, despre ceea ce s-a petrecut la Piteşti.
Iată şi ce s-a petrecut:
„Astăzi (14 septembrie – n.n.) începînd cu ora 11.30, la Capela Militară din Piteşti a avut loc reuniunea prilejuită de dezvelirea monumentului comemorativ închinat militarilor care au activat pe „frontul nevăzut” în activitatea de apărare a valorilor fundamentale ale României”. Despre ei, aceeaşi sursă („Argeş press”) spune, fără să citeze, că „sînt nu numai eroii de pe „frontul nevăzut” , dar şi eroii „ tăcuţi” .
Iată cum, din imaginarul colectiv, dispare victima şi apare în locul ei torţionarul. Elisabeta Rizea e înlocuită de căpitanul Cârnu din Serviciul „Bande” al Securităţii, cel care-i smulgea părul în anchetă şi o călca în picioare. Acum, căpitanul Cârnu e „eroul nevăzut”, căruia la Piteşti i se ridică un monument. Unde Elisabeta Rizea sau vreunul din partizanii luptei anticomuniste n-au nici măcar o plăcuţă, un semn cît de mic care să le comemoreze jertfa.
Cine a cîştigat, deci, în lupta cu comunismul? Cei care l-au apărat, nu cei care s-au ridicat împotriva lui. Securitatea, şi nu cei care au ieşit în stradă, în decembrie 1989. Securitatea a cîştigat pe toate planurile. Nici măcar securiştii care au ieşit la pensie din ’89 nu o duc rău. Şi ei, şi urmaşii lor din ”servicii” sînt prosperi. Ei pot ieşi la pensie şi la 45 de ani, iar pensia nu le e ameninţată nicicum de ”rezilienţă şi reconstrucţie”. Şi, iată, ce nu sperau în timpul comunismului, cu atît mai puţin în decembrie 1989, s-a împlinit: acum sînt admiraţi. Au devenit eroi ai unei străzi amorţite şi amnezice”, scrie Marius Oprea.
Iniţiatorul evenimentului a fost Dumitru Şovar, fost colonel SRI, provenit din Securitate (din ”generaţia căpitanilor” Departamentului Securităţii Statului, care au populat serviciile secrete înfiinţare în 1990). El conduce Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii, Filiala Piteşti, de mulţi ani.
„Pot să mă întrebe cei mai tineri şi neîncrezători, cum de suportam toate acestea, în acelaşi timp preamărindu‑l pe dictator? Are cineva curajul să spună, fără să mintă, că i‑a plăcut? Răspunsul este simplu. Suportam de frică. Ne era frică de Securitate. Căreia, acum, sub ochii noştri, amorţiţi de democraţie şi de butonatul în telefonul mobil, i se ridică monument, la Piteşti. În logica evenimentului, urmează Sighet, Aiud,Gherla…”, notează istoricul Marius Oprea.
- Unul dintre liceele premiate de președintele Iohannis a avut doar doi elevi înscriși la bacalaureat. Un singur elev a promovat în prima sesiune - 10 octombrie 2024
- 10 octombrie. Ziua naţională a produselor agroalimentare românești - 10 octombrie 2024
- Comanda Armatei Române se poate transfera unui comandant aliat sau de coaliție. Ce mai prevede un proiect de lege pus în dezbatere publică de MApN - 10 octombrie 2024
Se spune ca fiecare dintre noi , avem ” adevarul ” nostru , in functie de pregatirea , educatia , experienta noastra profesionala si de viata , privind ” cunoasterea ” . Domnul in cauza are ” adevarul lui ” al propagandei ” asa zis anti-comuniste , inclusiv referitoare la institutiile de atunci de stat care au aparat Romania si au asigurat independenta economica , sociala si politica a ei , asa cum dupa cum constata si domnul in cauza ,care nu mai exista dupa 90 , sub forma reala de „STAT SUVERAN SI INDEPENDENT ” nu sub forma mascata ” de libertate democratica ” DAR , fiindca ” dar din dar ” se face Raiul , domnul in cauza poate nu stie cu toate ca ar trebui sa stie fiind istoric , cati ofiteri de informatii externe au fost adusi inapoi in cosciuge sigilate , familiile nestiind ce ingroapa , sau au fost cazuri cand nici nu au fost adusi , fiind declarati decedati in conditii necunoscute ,familiile privind o simpla hartie , cand s-a intamplat aceasta ? Dupa fuga marelui ” disident , erou al luptei ” anticomuniste ” din anii 70, generalul Pacepa , CARE A FUGIT DATORITA FRAUDEI FACUTE IN CONTURILE EXTERNE ALE TARII DIN VREMEA ACEEA PRIVIND PROGRAMUL DE COOPERARE ECONMICA CU RFG , NU DATORIA ” EROISMULUI SAU CA ” DUBLU-INFORMATOR KGB-CIA „. DAR EL ESTE ” EROUL LUPTEI ANTI-COMUNISTE ” IAR ” SECURISTII SUNT TORTIONARII ” , STAFIA LOR BANTUIND SI ASTAZI IN ASA ZISA LUPTA ” ANTI-COMUNISTA ” DAR DE FAPTA PROPAGANDA ” SERVITUDINII SI TRADARII NATIONALE ” IN INTERESUL GRUPARILOR MILITAR – FINANCIAR – ECONIMICE INTERNATIONALE ALE MOMENTULUI SUB CE LOZINCA ? ” A DEMOCRATIEI ” in interes de grup politic si economic , ” al celor ” alesi ” democratic ” . Cu respect pentru domnul scriitor, istoric , autorul articolului in cauza, POATE SE DEPLASEZA SI STUDIAZA IN ARHIVA SI ACESTE ASPECTE NU NUMAI CELE ” ASA ZIS CONSTATE DE DANSUL „