Cetățenii elvețieni au respins propunerea privind interzicerea creșterii animalelor în ferme industriale, în cadrul unui referendum organizat duminică, 25 septembrie.
Propunerea de a interzice creşterea intensivă a animalelor, care ar fi dus la eliminarea fermelor industriale într-o ţară încă foarte rurală chiar dacă agricultura nu reprezintă prea mult din avuţia naţională, a fost respinsă cu un vot fără apel. Peste 63% dintre cetățeni au votat împotriva acestei inițiative, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.
Potrivit sursei, guvernul, parlamentul şi organizaţiile reprezentative ale crescătorilor s-au opus cu fermitate iniţiativei.
Potrivit legilor în vigoare, fermele nu pot creşte mai mult de 1.500 de porci, 27.000 de pui pentru carne sau 300 de viţei, spre deosebire de fermele industriale uriaşe din alte ţări. Berna a ameninţat de asemenea că noile reguli ar duce la o creştere semnificativă a preţurilor.
Reamintim că, duminică, în Elveția, a fost organizat un referendum cu privire la interdicţia creşterii intensive a animalelor. Organizaţiile pentru apărarea animalelor, care sunt la originea iniţiativei, vor ca demnitatea animalelor din crescătorii, precum vite, păsări sau porci, să fie înscrisă în Constituţie, după cum a relatat RostOnline.
- Postul Nașterii Domnului începe cu o zi mai devreme - 9 noiembrie 2025
- Claudiu Târziu (ACT), despre valorile conservatoare: Ne iubim neamul și țara, apărăm familia, libertatea și credința - 9 noiembrie 2025
- Zelenski l-a invitat pe Nicușor Dan la Kiev: Ucraina este gata să „exporte” armament României - 9 noiembrie 2025
