În fiecare an, la 10 octombrie, este sărbătorită Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti, constituită prin Legea 168/2017, anunță Radio România Actualități.
Prin instituirea acestei zile se doreşte încurajarea producţiei agricole naţionale pentru consumatorii români, precum şi pentru cei ce deţin spaţii de vânzare (comercianţi), producătorul urmând să prezinte, cu prilejul acestei zile, produse autohtone de calitate.
Se doreşte, totodată, îmbunătăţirea statutului producătorului român în lanţul alimentar şi încurajarea consumului de produse agroalimentare românești şi de produse tradiţionale.
Potrivit sursei citate, Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti poate fi organizată de către autorităţile publice centrale şi locale şi de celelalte instituţii ale statului, de către societatea civilă şi de către persoane fizice şi juridice.
Se pot organiza programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social sau ştiinţific, consacrate promovării produselor agroalimentare româneşti şi câştigării încrederii consumatorului. Totodată, în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor mai sus menţionate, autorităţile administraţiei centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri prin bugetele proprii, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.
Articolul 2 al legii menţionează că „prin produs agroalimentar românesc se înţelege produsul obţinut pe teritoriul naţional din materii prime de bază provenite în proporţie de 100% din fermele din România şi are inscripţionat pe etichetă drapelul României”.
Prima ediţie a Zilei naţionale a produselor agroalimentare româneşti a fost organizată, în anul 2017, atât în Bucureşti cât şi ţară.
- VIDEO/ Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), despre preluarea E-ON România de către compania maghiară MVM: Este stupefiant cum autoritățile noastre privesc inerte cum o companie strategică este transferată către o companie aparținând altui stat - 6 octombrie 2024
- Biroul Electoral Central a respins ca inadmisibilă a doua candidatură depusă de Diana Şoşoacă la alegerile prezidenţiale (surse) - 6 octombrie 2024
- Cine sunt judecătorii CCR care au eliminat-o pe Diana Șoșoacă din cursa prezidențială - 6 octombrie 2024