Joi, 20 octombrie, are loc lansarea cărții „Identitatea embrionului uman din perspectivă teologică și bioetică”, scrisă de dr. Petru Cernat, anunță Doxologia.ro.
Evenimentul va avea loc în Sala Sinaxar din cadrul Ansamblului Mitropolitan, de la ora 17:00.
„Imaginea lanțului ca întreg reprezintă viața umană de la concepție până la moarte. Fiecare verigă a acestui lanț este desemnată de fiecare etapă a dezvoltării umane. Experiența cotidiană ne arată că atâta putere are un lanț câtă putere de rezistență are cea mai vulnerabilă verigă a sa; în zadar toate celelalte verigi ale sale sunt foarte puternice, dacă una este pe cale să cedeze. Tot astfel și cu lanțul uman: atâta valoare are viață umană ca întreg cât valorează cea mai plăpândă verigă a sa. Dacă slăbiciunea a pătruns în veriga reprezentată de embrion, prin înțelegerea lui ca un conglomerat de celule sau, în cel mai fericit caz, o potențială ființă umană, atunci sacrificarea numeroșilor embrioni, făcuți, iar nu născuți, în scopul cercetării, nu mai poate sensibiliza instinctul moral al omului recent, instinct și așa acoperit de zgura progresului cu orice preț și de vanitatea care însoțește acest demers”, notează Petru Cernat.
Sunt așteptați toți cei interesați de subiectul cărții pentru a dezbate argumentele acesteia, alături de Pr. prof. dr. Gheorghe Popa, prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, Prof. dr. Vasile Astărăstoae, Pr. Radu Brînză. Lansarea cărții va fi moderată de Cătălin Jeckel, consilier cultural în cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Petru Cernat este titular la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, la disciplinele Teologie Morală, Bioetică și Apologetică ortodoxă. Cartea „Identitatea embrionului uman din perspectivă teologică și bioetică” a apărut la Editura Doxologia.

- Ce mai învață copiii la școală - 7 martie 2023
- Banca austriacă Raiffeisen Bank confirmă că are probleme cu unele plăți în România. Pe rețelele sociale circulă informații privind întârzieri de salarii - 16 decembrie 2022
- Grupul psaltic „Tronos” al Patriarhiei, concert de colinde și cântece patriotice la Parlament. Senatorul Claudiu Târziu: Românii încă mai simt fiorul mistic - 16 decembrie 2022